Ţie, Doamne, Celui singur bun şi nepomenitor de rău, îmi mărturisesc păcatele mele. La Tine cad eu nevrednicul, strigând : greşit-am, Doamne, greşit-am şi nu sunt vrednic să caut la înălţimea cerului, din pricina mulţimii nedreptăţilor mele! Ci Tu, Doamne al meu, dăruieşte-mi lacrimi de pocăinţă, Cel ce eşti singur bun şi milostiv, ca întru ele să mă rog }ie, ca să mă curăţeşti mai înainte de sfârşit de tot felul de păcate. Că prin înfricoşătoare şi groaznice locuri
va să trec, despărţindu-mă de trup şi mulţime de diavoli înfricoşători şi fără omenie mă vor întâmpina şi nimeni nu va călători împreună cu mine, ca să-mi ajute sau să mă scoată. Pentru aceasta, cad la bunătatea Ta, ca să nu fiu dat celor ce-mi fac strâmbătate, nici să se laude asupra mea vrăjmaşii mei, Bunule Doamne! Nici să zică: iată, ne-ai venit în mâinile noastre şi ne-ai fost dat nouă! Nu, Doamne, nu-}i uita îndurările Tale;
nici nu-mi răsplăti după fărădelegile mele şi nici faţa Ta nu ţi-o întoarce de la mine! Ci pedepseşte-mă Tu, Doamne, însă cu milă şi îndurare; iar vrăjmaşul să nu se bucure de mine, ci stinge înfricoşarea ce mi-o insuflă şi toată lucrarea lui o fă deşartă şi-mi dă nedefăimată calea cea către Tine, Bunule Doamne! Căci de am şi greşit, dar la alt doctor nu am năzuit, nici nu mi-am întins mâinile către vreun dumnezeu străin. Deci, nu lepăda rugăciunea mea, ci mă ascultă, pentru bunătatea Ta şi întăreşte inima mea întru frica Ta! Facă-se darul Tău peste mine, Doamne, ca un foc, care să ardă gândurile mele cele necurate. Că Tu eşti, Doamne, lumina cea mai presus de toată lumina, bucuria cea mai presus de toată bucuria, odihna cea mai presus de toată odihna, viaţa cea adevărată şi mântuirea, care dăinuieşte în vecii vecilor. Amin.
