Manastirea Votopedu

Despre această mănăstire, închinată Bunei Vestiri a Maicii Domnului, se spune că a fost construită de împăratul Teodosie cel Mare. Aceasta s-a petrecut astfel:
Fiind furtună pe mare și fiul împăratului, Arcadie, călătorind cu o corabie, pe când se afla pe punte, a fost luat de un val și aruncat în mare. După multe căutări zadarnice, cei care îl însoțeau s-au deznădăjduit de a-l mai găsi și, întristați, au tras corabia la un liman care se afla în apropiere, chiar în locul în care se află astăzi mănăstirea.

Read More

Mănăstirea Bistrița: Istoric

Mănăstirea Bistrița, una dintre cele mai importante ctitorii mușatine, se găsește la 7 kilometri vest de orașul Piatra Neamț.

Primul ctitor al acestei mănăstiri este considerat, după tradiție, voievodul Petru I Mușat al Moldovei (1375-1391), care a ridicat aici un schit din lemn. Însă adevăratul ctitor al Mănăstirii Bistrița este voievodul Alexandru cel Bun al Moldovei (1400-1432), care, în anul 1400, începe zidirea unei biserici impunătoare din piatră, finalizată și sfințită în 1402, în locul vechii biserici din lemn. Această biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ a fost aleasă de Alexandru cel Bun ca necropolă pentru el și familia sa.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistrița este un act emis la data de 7 ianuarie 1407 de către mitropolitul Iosif al Moldovei.

Mănăstirea Bistrița a ajuns la o situația înfloritoare încă de la începutul secolului al XV-lea. Hrisovul din 11 iulie 1428, prin care i se închinau Mănăstirii Bistrița 50 de biserici, cu scoaterea lor de sub autoritatea domnului și arhiereului, arată că ctitoria lui Alexandru cel Bun avea drepturi de cvasiepiscopie. Ca și în timpul lui ªtefan cel Mare (după cum rezultă dintr-un uric din 20 mai 1459) Mănăstirea Bistrița se găsea în poziția de „scaun de judecată“ a pricinilor și a neînțelegerilor iscate în rîndul supușilor săi.

După trecerea la cele veșnice a lui Alexandru cel Bun, închinările, prerogativele și privilegiile Mănăstirii Bistrița nu s-au diminuat, ci dimpotrivă, s-au înmulțit prin bunăvoința domnitorilor. Faptul că mulți boieri și demnitari importanți, pînă în anul 1677 (dată la care Mănăstirea Bistrița a fost închinată Sfîntului Mormînt din Ierusalim), au înzestrat-o cu diferite danii, arată că reușise să se impună ca o prezență vie și respectată în conștiința religioasă și morală a țării.

În 1498, ªtefan cel Mare, nepotul ctitorului, a zidit la intrarea în mănăstire un turn clopotniță căruia îi adaugă la etaj un paraclis domnesc, avînd harul Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, protectorul Moldovei. Domnitorul a înfrumusețat pietrele funerare de pe mormintele bunicilor săi, aflate în gropnița bisericii Mănăstirii Bistrița. Între 1490 și 1494 el a donat Mănăstirii Bistrița două clopote: unul de cca. 200 kg (care este folosit și astăzi) și al doilea clopot de cca. 800 de kg, turnat chiar în incinta mănăstirii de către meșteri tocmiți de domnitor (din cauza unei fisuri acest clopot a fost scos din uz și se află în prezent în muzeul mănăstirii).

Între 1541-1546, Petru Rareș finalizează zidirea paraclisului în formă de navă, împrejmuiește așezămîntul cu ziduri înalte și groase de piatră, reface turnul-clopotniță de la intrare, înalță și pictează casa domnească și amenajează școala domnească. El extinde paraclisul lui ªtefan cel Mare din clopotniță prin construirea unei nave sprijinite pe arce de zid, reînnnoind „din temelie“ biserica, pe care „o înfrumusețează pe dinăuntru și pe dinafară“. De aceea, pe bună dreptate, Petru Rareș este socotit de către istorici ca fiind al treilea ctitor al Mănăstirii Bistrița (după Alexandru cel Bun).

Ultimul domn mușatin care a contribuit substanțial la refacerea și consolidarea mănăstirii a fost Alexandru Lăpușneanu (1552-1561). În anul 1554, domnitorul reface biserica mănăstirii, zidurile sînt întărite, ajungînd la grosimea de 3 metri. Totodată, bisericii i se adaugă pridvorul.

În anul 1704, prin două acte semnate și parafate în prezența sfatului țării și a patriarhului de Ierusalim, s-a încuviințat excluderea aproape completă a mănăstirilor închinate din sistemul economic, juridic și politic al țării. În anul 1821, peste Mănăstirea Bistrița s-a abătut o nouă nenorocire: detașamentele grecești înarmate ale Eteriei au fost înfrînte de oștile otomane, care au jefuit apoi așezămîntul monahal. În urma acestui jaf, doar icoana Sfintei Ana a rămas nevătămată. Mănăstirea Bistrița s-a aflat în această situație critică pînă în 1863 (exceptînd perioada 1704-1733, în care mănăstirea a fost sub ascultarea Mitropoliei Moldovei), cînd domnitorul Alexandru Ioan Cuza a secularizat averile mănăstirești. O redresare încurajatoare s-a produs în viața Mănăstirii Bistrița între cele două războaie mondiale și în special în timpul egumenului Ghenadie Caraza. La inițiativa lui s-a replantat livada mănăstirii (12 hectare) și s-a înființat fabrica de lumînări din ceară curată „Albina“.

După 1944, odată cu instalarea regimului comunist, Mănăstirea Bistrița, ca de altfel întreaga Biserică Ortodoxă Română, a avut mult de suferit. Mulți călugări au fost îndepărtați din mănăstire, iar activitatea misionară și pastorală a fost restrînsă.

În anul 1967 la Mănăstirea Bistrița au început lucrările de restaurare finanțate de către stat. Aceste lucrări au fost întrerupte în anul 1977, cînd a fost desființată Direcția Monumentelor Istorice.

Din anul 1979 și pînă în toamna anului 1984, sub îndrumares Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Teoctist și prin silința obștii bistrițene, precum și prin contribuția credincioșilor din Piatra Neamț, Viișoara și Bistrița, la Mănăstirea Bistrița s-au finalizat lucrările de restaurare a palatului domnesc, a celor două case egumenești, a școlii lui Petru Rareș, a zidurilor de incintă și a chiliilor. Au fost restaurate: pictura murală din interiorul bisericii, frescele de pe peretele vestic al pridvorului și frescele exterioare de pe turnul clopotniță.

Un moment de cotitură în viața Mănăstirii Bistrița a fost anul 1989, cînd a fost înlăturat regimul comunist. Prin grija Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Daniel, Mănăstirea Bistrița a redevenit un așezămînt de referință.

Read More

Mănăstirea Bisericani: Istoric

La 12 km.vest de Piatra Neamt se afla Sfanta Manastire Bisericani cu hramul Buna Vestire ctitorita de Stefanita Voda unde s-au nevoit Cuviosii Iosif si Chiriac,trecuti in randul sfintilor. Manastirea a fost reinfiintata in anul 1990 de Prea Fericitul Daniel Patriarhul Romaniei,pe atunci Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.Aici se pastreaza "Sfanta Icoana Facatoare de Minuni din Stejar".

Este situatã pe ºoseaua PiatraNeamþ –Bizac. Drumul în urcare, cu multe serpentine, este o deosebitã frumuseþe având Valea Bistreiþiei pe dreapta, dupã care urmeazã lanþul munþilor acoperiþi cu codri de conifere. Aºezãmântul este construit în zona muntelui Pietrosu, la 650 m altitudine, 2 km mai jos se aflã satul Scãricica, iar la 5 km sud de mãnãstire este comuna Viiºoara. În sec. al XV-lea, în zonã s-au nevoit mulþi schimnici, fapt pentru care în topnimia locului se pãstreazã pânã azi nume de cãlugãri precum: Muntele lui Simion, Muntele Averchie.

Scurt istoric: Ieroschimonahul Iosif Sebastian de la mãnãstirea Bistria, a plecat la Sf. Mormânt al Domnului dupã cre a devenit pustnic vestit în pustiul Iordanului. În jurul lui s-au adunat încã 15 cãlugãri români ºi doi greci, trãind în rugãciune în peºteri din Valea Iordanului. Nãvãlind arabii în Þara Sfântã, Cuviosul Iosif ºi-a luat ucenicii ºi s-a întors la Bistriþa dar, negãsind aici liniºtea necesarã vieþi spirituale, s-a retras pe un munte înalt din apropiere (care s-a umit Muntele lui Iosif, iar mai târziu Muntele Bisericanilor). Cuviosul iosif a înãlþat o bisericã în 1492 care mai atrziu a fost numitã „Schitul Biseircani”, adicã al evlavioºilor pentru cã monahii se rugau neîncetat cu post ºi lacrimi. Cuviosul Iosif a organizat rânduiala slujbei neîntrerupte, împãrþind cãlugãrii în trei cete, fiecare ceatã slujind trei ore, dupã modelul mãnãstirii Studion din Constantinopol. La vremea aceea, era singura mãnãstire cu aceastã rânuialã din þara noastrã. La Bisericani au fãcut îmbunãtãþiri ºi au dãruit scumpe odoare logofãtul Pãtraºcu, Baºotã ºi soþia sa, Grozava, în 1627, Toma Postelnicul ºi soþia, Iftimia, Dumitraºcu ªtefan, marele logofãt ºi soþia sa Maria în 1631, ca ºi Dumitraºcu Buhuºi cu Ileana ºi Dumitrºcu ªoldan. Au ajutat cu mari averi ridicarea unor ziduri puternice în jurul mãnãstiri, cu tunuri de apãrare pe fieare colþ. Tot ei au rezidit trapeza ºi au renovat pridvorul. Înflorirea la care a ajuns schitul în sec. XVII, a fãcut ca acest sã devinã mãnãstire. În 1821, în vremea Eteriei, mãnãstirea a fst prãdatã, dispãrând multe din vechile odoare ctitoreºti, iar câte au mai rãmas au fosr topite ºi refãcute în lucrãri noi de stareþii: Veniamin ºi Nocon arinescu, între 1838-1854. În 1885 partea vesticã a mãnãstirii devvine penitenciar pânã în 1900 când s-au dãrâmat zidurile ºipuºcãriaºii au fost duºi la mãnãstirea Pângãraþi. Din anul 1911 în incinta fostei mari mãnãstiri, în partea vesticã, s-a organizat un sanatoriu TBC, iar din 1920 acesta s-a extins, ocupând cele trei clãdiri etajate aflate la S, SE ºi SV de bisericã. Extinzându-se spitalul, majoritatea cãlugãrilor au plecat, iar mãnãstirea a redevenit schit în 1920 aparþinând de mãnãstirea Bistriþa. Din ceea ce a fst odinioarã n-au rãmas decât o bisericã pãrãsitã ºi amintirea timpurilor în care cei de demult puneau multã vrere ºi simþire creºtineascã. Dupã 1974 protosinghelul Atanasie Cismaºul a continuat aici viaþa monahalã, þinând slujbe în bisericã sãrbãtorile, iar vinerea, la iconiþ aflatã în mica capelã, construitã la 30 mai 1898 de Constantin Andreescu din Piatra Neamþ, aflatã la câteva sute de metri mai jos de biericã. Lângã aceastã micã capelã este ºi o casã în care în 1996 mai trãia încã cuviosul Atanasie. În 1991 Daniel Mitropolitul Moldovei ºi Sucevei ridicã schitul larang de mãnãstire, devenind independentã. În locul pãrintelui Atanasie ajuns în vârstã înaintatã ºi bolnav, este numitstareþ în 1993 Protosinghelul Serafim Mihali, care începe sã facã unele reparaþii, sã construiascã unele chilii ºi un grajd.

Date tehnice în construcþia bisericii: Construcþia este din zid de piatrã în formã de cruce, cu interiorul împãrþit în altar, naos, pronaos, la care se adaugã pridvorul închis, consruit mai târziu. Altarul este luminat de o fereastrã pe zidul estic. Catapeteasma este din lemn de stejar sculptat în stil baroc. Naosul ºi pronosul primesc luminã de la câte o fereastrã la sud, cele din nord fiind acoperite. Absidele naosului sunt largi ºi adânci. Naosul este delimitat de pronaos prin arcada care susþine bolta. Pe naos este or turlã mare deschisã, circularã în interior ºi octogonalã în exterior, luminatã de 4 ferestre. În partea superioarã are firide nepictate. Pridvorul are o fereastrã la vest ºi lta la sud. Intrarea se face prin partea sudicã pe o uºã veche metalicã, joasã. Din pridvor în pronaos se intrã printr-o deschidere mare fãcutã în zid. Pe pridvor este turnul clopotniþei, masiv, în formã pãtratã, deformat la colþuri. Pardoseala este din piatrã.

Read More

Mănăstirea Balaciu: Istoric

Asezatã la mai bine de 20 km est de Urziceni, pe drumul Sloboziei cãtre mare ºi aproape de malul stâng al râului Ialomiþa, Mãnãstirea Balaciu se ridicã într-unul dintre cele mai frumoase ºi mai încãrcate de spiritualitate locuri din Bãrãgan. Peste râu se înalþã Piscul Crãsani, acolo unde în secolele IV î.Hr.-I î.Hr. s-a aflat celebra davã, identificatã de istorici fie cu Netindava lui Ptolemeu, fie cu Helis (,,Cetatea Soarelui”), unde Dromichaites l-a adus pe regele macedonean al Traciei, Lysimach. Într-o zonã în care existau în timpurile medievale aºezãri de moºneni, la Balaciu de Jos aveau moºie, în jurul anului 1800, boierii Piteºteanu, originari din pãrþile argeºene. Pe moºia numitã Piteºteanu sau Pitiºteanu, a fost întemeiatã Odaia Piteºteanului, aºezare de crescãtori de animale ºi de agricultori. Biserica satului, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost ridicatã în locul unui lãcaº mai vechi (amintit de tradiþia localã) între anii 1821-1841, ctitorii sãi fiind Neacºu Piteºteanu ºi soþia sa, Ecaterina. Lãcaºul a fost reparat în anul 1869 de cãtre nora acestora, Maria Piteºteanu, soþia fostului ocârmuitor (prefect) al judeþului Ialomiþa, Constantin Piteºteanu.
Dupã mai multe revãrsãri ale râului Ialomiþa, locuitorii satului Piteºteanu sau Balaciu de Jos au hotãrât strãmutarea satului pe o vatrã nouã (la circa 4 km spre nord), în vatra veche biserica rãmânând singura construcþie. În vara anului 1927, cu ocazia unei vizite canonice în Bãrãgan, P.S.Gherontie Nicolau, Episcopul Constanþei, aflând biserica pãrãsitã, a hotãrât întemeierea acolo a unei mãnãstiri, cu atât mai mult cu cât în întreg Bãrãganul nu mai exista vreo mãnãstire, încã din vremea lui Cuza-Vodã. Pe baza consideraþiilor arhiereului, hotãrârea privind întemeierea Mãnãstirii Balaciu a fost luatã la 24 septembrie 1927 de cãtre Consiliul Economic al Mãnãstirii Tatlageac, unde se afla atunci comunitatea monahalã a Eparhiei Constanþei. Oficial, Mãnãstirea Balaciu a fost întemeiatã la 29 mai 1929, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înfiinþarea sa. Ctitorul mãnãstirii a fost, cu vorba ºi cu fapta, P.S.Episcop Gherontie Nicolau (1867-1948), iar aºezãmântul i-a purtat o vreme numele, de la întemeiere ºi pânã în anul 1942: Mânãstirea ,,Gherontie Episcopul” Balaciu. Din anul 1942, dupã ce Sfântul Sinod a interzis ca aºezãmintele monahale sã mai poarte numele unor arhierei în viaþã, aºezãmântului i s-a schimbat numele în Mãnãstirea Adormirea Maicii Domnului Balaciu, nume pãstrat pânã la desfiinþarea din anul 1961 ºi reluat odatã cu reîntemeierea din anul 1991. Popular, aºezãmântului i s-a zis de cãtre sãtenii din împrejurimi, Mãnãstirea Piteºteanu.
Între anii 1936-1939, în cadrul mãnãstirii a funcþionat ªcoala de Cântãreþi Bisericeºti ,,Episcopul Gherontie”, venitã de la Constanþa ºi mutatã ulterior la Medgidia.Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a afectat biserica ºi casele mãnãstireºti, reparate la sfârºitul anului urmãtor, cu fonduri de la Ministerul Culturii Naþionale ºi Cultelor. Dupã rãzboi, mãnãstirea a fost afectatã de schimbãrile din þarã, vieþuitorii originari din Basarabia fiind nevoiþi sã pãrãseascã comunitatea. Au urmat seceta prelungitã, cotele din recolte impuse de autoritãþile comuniste ºi pierderea treptatã a domeniului mãnãstiresc. Pe baza decretului no.510 din 1959 al regimului comunist, anticreºtin ºi antinaþional, în Vinerea Patimilor din anul 1961, Mãnãstirea Balaciu a fost desfiinþatã, ultimii vieþuitori strãmutându-se la Mãnãstirea Cãldãruºani. Pânã în anul 1989, mãnãstirea s-a aflat în patrimoniul cooperativei agricole din Balaciu, fiind transformatã în ,,puierie”. Cu trecerea anilor, au dispãrut toate construcþiile, singurã bisericã rãmânând în câmp, monument al credinþei neamului. În anul 1990 s-a constituit un comitet de iniþiativã, apoi a luat fiinþã Asociaþia ,,Prietenii Mãnãstirii Piteºteanu”, în frunte cu foºti vieþuitori de la Balaciu. Aceasta a depus stãruinþe deosebite pentru reînfiinþarea mãnãstirii, primindu-se fonduri de la Comisia Monumentelor Istorice, pentru refacerea bisericii. Oficial, Mãnãstirea Balaciu a fost reîntemeiatã la 28 august 1991, când a primit aprobarea P.F.Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Strãdaniile pentru ridicarea unui aºezãmânt, care în strãlucire îl întrece pe cel dinainte, au fãcut astãzi din Mãnãstirea Balaciu unul dintre cele mai mari aºezãminte monahale din Mitropolia Ungrovlahiei. Noul ctitor al acestei ,,Perle a Bãrãganului”este P.C.Arhimandrit Teofil Belea, venit de pe Valea Teleajenului. Numit stareþ la 27 august 1991, ºi-a legat numele cu totul ca nou ctitor al mãnãstirii, unde pânã în anul 2000 s-au ridicat biserica mare, casele mãnãstireºti, clopotniþa ºi stãreþia, adãugându-se paraclisului adus din þinutul Sucevei ºi incintei cu poarta de lemn, ridicate în anul 1990. Sfinþirea bisericii mãnãstirii s-a fãcut dupã desãvârºirea picturii, la 15 august 2000, de cãtre P.S.Dr.Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei ºi Cãlãraºilor ºi de P.S.Galaction, Episcopul Alexandriei ºi Teleormanului.
Comunitatea monahalã de la Balaciu duce astãzi viaþã de obºte sub pãstorirea vrednicului sãu stareþ, în acelaºi timp exarhul mãnãstirilor ºi schiturilor din Eparhia Sloboziei ºi Cãlãraºilor. Cãlãtorului care merge sau vine dinspre mare i se înfãþiºeazã în mijlocul Bãrãganului, la Balaciu, cãtre ,,coasta” ce însoþeºte malul râului Ialomiþa, silueta sveltã, albã ºi reflectând prin acoperiºurile sale razele soarelui, a bisericii mari a splendidului aºezãmânt ridicat pe temelia ctitoriei de odinioarã a boierilor Piteºteanu: Mãnãstirea Balaciu, cununã a Bãrãganului.

Read More

Mănăstirea Arnota: Istoric

Ctitorita de Matei Basarab in 1633-1634, cu hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil", pe temelia unei biserici mai vechi, fiind situata la 37 km de Rm. Valcea, aproape de Manastirea Bistrita. Conform unei legende, Matei Basarab a zidit manastirea aici deoarece, inainte de a fi domn, gasise scapare in aceste locuri, ascunzandu-se in niste stufarisuri, fiind urmarit de turci.

Cercetarile din anul 1974, efectuate sub egida Directiei Monumentelor Istorice, au permis sa se constate ca la temelia actualei biserici se gasesc urmele altor biserici inca nedatate, care vor fi existat aici.

Pridvorul cu turla i-a fost adaugat de catre Constantin Brancoveanu, la inceputul domniei lui, odata cu reparatiile, in anii 1705-1706. Tot el ii reconstruieste catapeteasma, o adevarata opera de arta sculpturala, in stil brancovenesc (din 1913 se afla la muzeul din Bucuresti) si renoveaza pictura, fara sa o inlocuiasca pe cea originala.

Usa bisericii, sculptata in lemn de castan, are o inscriptie in limba slavona, in care se spune astfel: "Aceste usi le-a facut Constantin Brancoveanu vel-logofat". Ele pastreaza pictura originala "dreasa" sub evlaviosul domn, cand s-a zugravit si pridvorul, pe care tot el il adaugase, pictura care nu a rezistat pana astazi. Pictura initiala are o mare valoare artistico-documentara, foarte valoros fiind si portretul lui Matei Basarab, realizat in 1644 de zugravul Stroe din Targoviste.

Manastire Arnota - Biserica

Biserica manastirii este o constructie mica, cu o linie simpla si sobra, fiind realizata dupa un plan trilobat, cu abside poligonale si pridvor deschis. Deasupra naosului este asezata o turla inalta, iar pe pridvor o este o alta turla mai mica, cea din timpul lui Brancoveanu. Fatadele au fost impartite cu ajutorul unui brau din caramida aparenta in doua registre: cel inferior, in care se observa frumoase firide rotunjite si cel superior, in care s-au realizat ocnite adancite. Peretii si turlele sunt infrumusetate cu ornamente din caramida aparenta.

Renovarea bisericii s-a facut intre anii 1852-1856, de catre domnitorul Barbu Stirbei, care a daramat chiliile vechi din vremea lui Matei Basarab, deja ruinate si ridica aici alte cladiri, dupa planul unor arhitecti straini.

In anul 1934 s-au mai zidit unele chilii care exista si astazi, intr-una fiind amenajat un mic muzeu in care au fost expuse odoarele manastirii, iar intre anii 1954-1958 a fost consolidat intregul asezamant monahal si s-au introdus instalatii de apa si incalzire.

In pronaosul bisericii actuale se afla doua morminte: mormantul lui Matei Basarab, mort la 9 aprilie 1654, ingropat mai intai la Targoviste si adus apoi la Arnota, dupa rascoala Seimenilor, si mormantul lui Danciu vel-vornic, tatal lui Matei Basarab, fost ostean al lui Mihai Viteazul, cazut in timpul luptelor din Transilvania, duse alaturi de eroul de la Turda, inmormantat in anul 1604 la Alba-Iulia, ramasitele lui pamantesti fiind aduse la Arnota in 1648.

Aceasta frumoasa manastire, prin pictura, arhitectura si sculptura sa, poate fi considerata unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice si de arta religioasa din tara.

Dupa 1999 Arnota a devenit manastire de maici.

Read More

Mănăstirea Antim: Istoric

Ridicata la inceputul sec. al XVIII lea, este reprezentativa pentru stilul brancovenesc, de o mare valoare artistica fiind coloanele si catapetesmele sculptate in piatra si usile mari ale bisericii.

Un obiectiv deosebit il constituie si muzeul de arta bisericeasca precum si lapidariul cu pietre sculptate, cruci de piatra si pisanii de la bisericile demolate din Bucuresti.

In incinta ansamblului se gasesc si Palatul Sinodal si bibiloteca Sfantului Sinod

Read More

Mănăstirea Agapia: Istoric

Dacã schitul Agapia Veche va fi fost întemeiat în urmã cu mai bine de patru secole si jumatate de cativa pustnici cu metania la manastirea Neamt, Agapia Noua ca si Sihastria, Pocrov si Sihla sunt, la randu-le opere ale urmasilor acelor pustnici ai Agapiei Vechi, "Stupul primitiv din care a roit si s-a intemeiat mai la vale". In pisania asezata deasupra usii de intrare in pridvorul sfantului lacas ctitorul Gavriil (hatman si fratele lui Vasile Lupu) recunoaste a fi facut si inzestrat aceasta Manastire Agapia DIN NOU, in zilele binecredinciosului si de Hristos iubitorul Domn Vasile Lupu Voievod. Si s-a inceput zidirea in anul 7150 (1642) octombrie in 16 zile si s-a sfarsit in 7152 (1644) septembrie in trei zile si s-a sfintit in 7155 (1647) septembrie 12".
Schimbarea profilului initial al celor doua Agapii din manastiri de calugari in manastiri de maici s-a produs in 1803 din vointa (abuziva dupa unii, indreptatita dupa altii a mitropolitului Veniamin Costachi, a carui sora, Elisabeta, a fost si cea dintai stareta a manastirii. Desi a existat in favoarea acestei schimbari un hrisov al donmitorului. zilei, Alexandru Moruzi, ea nu a contenit a fi contestata pana ce insusi Patriarhul Constantinopolului sa dispuna redactarea unci "Carti de dezlegare" semnata si de 16 mitropoliti.
Dintre manastirile de calugarite existente actualmente in Romania, Agapia Noua este cea mai.populata: 435 de vietuitoare plus efectivul Seminarului Teologic Monahal "Cuvioasa Paraschiva", reinfiintat la scurt timp dupa Decembrie 1989. (In ordinea descrescanda a numarului de vietuitoare, situatia celorlalte manastiri de maici din tara se prezinta astfel: Varatec - 450, Vladimiresti - 200, Pasarea si Tiganesti - cu cate 160 de calugarite fiecare, Ratesti - 106, Viforata si Celic Dere - cu cate 80 de vietuitoare fiecare; Suzana - 62, Sihastru. Namaesti, Valeni si Zamfira - cu cate,45 de vietuitoare fiecare s.a.m.d.)
Dincolo de zidurile sale da piatra, Agapia este protejata de perdeaua densa si racoroasa a codrilor de brazi si de fagi care urmeaza solitar dulcea ondulare a dealurilor inconjuratoare. Odata patruns in curtea manastirii, privirea iti este imbratisata - in lunile de vara - de nepieritorul covor floral, priveliste ce iti stramuta gandul prin vaile smaltuite ale Edenului protoparintilor nostri...
De pe veranda care tiveste pitoresc - de jur imprejurul bisericii - etajul careului de chilii, te imbie din glastrele asezate in fata peretilor imaculati nenumarate muscate ireale. Atractia perpetua, pentru care nu exista un anume sezon la Agapia, o constituie pictura interioara, poate nu mai putin celebra decat cea exterioara de la Voronet: "Pentru istoricul picturii: noastre bisericesti - aprecia Vlahuta - cand se va scrie odata aceasta istorie, biserica Sfintii Voievozi de la Agapia va fi ca un larg si luminos limpezire de camp. dupa o. indelungata ratacire prin codru."
Daca pentru realizarea unor mai ample compozitii, Grigorescu se va fi ghidat dupa unele opere ale inaintasilor renascentisti (Da Vinci, Rafael,Tizian, Rembrandt sau Murilo), pentru compozitiile mai simple, el a indraznit sa se inspire dupa modele umane autentice. Cat in gluma cat in adins, s-ar putea spune ca pe durata celor trei ani (1858-1861) in care tanarul Grigorescu (avea doar 20 de ani) a pictat Agapia, o sansa a suras pana si celui mai umil trecator pe acolo, aceea ca alegerea marelui pictor-psiholog aflat in cautara de modele vii si expresive, sa cada chiar asupra-i. Astfel se explica similitudinea dintre chipul unei anume tarance vrednice si credincioase, cu cel al Maicii Domnului, iar chipul unui copilandru " ramas de dorul urmarii Mantuitorului in manastire - cu cel al Pruncului Iisus din brate;
Chipurile Arhanghelilor Mihail si Gavriil din icoana situata pe tampla, i-au fost la randul lor inspirate de fata ingereasca a doua copile aflate acolo si atunci in vilegiatura. Icoana arhanghelului Gheorghe de pe usa diaconeasca a avut ca model pe un profesor iesean, Miltiade Toni, persoana venerata de pictor pentru calitatile sale morale.
Fata Mantuitorului insusi poarta expresia grava a unui diacon iar pentru realizarea icoanei proorocului Daniil, situata pe al doilea registru al catapetesmei, pictorul nu a ezitat sa aiba in vedere trasaturile propriului sau chip.
Rugaciunea insemnand si discretie, nu avem a cunoaste daca Grigorescu isi rostea inaintea fiecarui inceput de lucru rugaciunea iconarului: "Tu, Doamne Dumnezeule, Stapane a toate, lumineaza si indrepteaza sufletul, inima si mintea robului Tau; calauzeste-mi mainile ca sa pot infatisa cum se cuvine si in mod desavarsit chipul Tau, al Sfintei Tale Maici si pe cele ale tuturor sfintilor pentru slava, bucuria si infrumusetarea Sfintei Tale Biserici"; dar cert este ca "infrumusetarea" dobandita de el pentru Agapia, te face sa traiesti, dupa cum spunea G. Oprescu, cu fiecare noua revedere "impresia de plenitudine, de bogatie de forme si culori, de inventivitate si de echilibru. In contopirea reminescentelor clasice cu viziunea proprie".
Iata de ce, durerea este cu atat mai surda ca sa afli ca astazi - dupa doar 24 de ani de la curatire - pictura de la Agapia sufera de rani ingrozitoare, unele (cum ar fi punctele de desfoliere) - vizibile -, altele (cum ar fi crapaturile ivite in carnea incercata a zidului) - invizibile.
Este un moment in care generatia noastra, in pofida lipsurilor ei abundente, este chemata grabnic a-si arata destoinicia salvand si prastrand cu orice pret, mostenirea de nepretuit a Agapiei lui Grigorescu.

Read More

Mănăstirea Vatopedu

Ctitorul ei fondator dintru inceput a fost Arcadie (ce era fiul imparatului Teodosie cel Mare) care a fost salvat in chip minunat de Maica Domnului cand a fost aruncat in mare de un val in vremea furtunii si apoi gasit intr-un tufis. De aici numele de Vatopedi:vatos-tufis, pedi-copil.

Pe la 361-363 tot Sfântul Munte a fost pustiit de păgâni. În (379-395) a fost refacută de împăratul Teodosie cel Mare, iar pe la anul 860 a fost iară prădată de către Beduinii Siriaci.

Ctitorie veche a lui Alexandru Lăpuşneanu (domnul Moldovei), care în a doua domnie (1563-1568), dăruieşte pe lângă o cupă mare de argint şi bătută cu solzi de aur, din care a băut şi doamna sa dintr’însa, şi merticul anual de 300 galbeni roşii. În acea vreme se aflau ca la 300 călugări în mănăstire.

Este situată în partea de nord-est a peninsulei Athos.

Sfânta Mânăstire Vatopedu se situează pe locul doi în ierarhia mânăstirilor. Este idioritmică şi este locuită de 50 de călugări (1990).

- În această mănăstire se găsesc multe icoane făcătoare de minuni; Odoare si sf. moaste.

Brâul Maicii Domnului negru se păstrează într-o raclă de argint. Două cruci de la împăratul Constantin făcute dupe modelul care i s-a aratat pe cer, înainte de a începe lupta cu Liciniu, se păstrează pe Sf. Masă. Capul Sf. Andreiu. Paharul (Jaspis) oferit de Manuel Comneanu-Paleologul apoi un deget al Sf Ioan Botezătorul, mâna Sf. Grigore-Decapolitul dăruită de d-na Maria-lui Serban Cantacuzino si multe alte sf. moaste. Biblioteca din Vatopedi este cea mai bogată din Sf. Munte. Pe lângă cărti Teologice sunt si multe manuscrise de mare valoare istorică si arheologică. 634 manuscrise grecesti dintre care ca jumătate pe pergament, 150 cu cântări bisericesti si o serie de manuscrise Slavonesti.

Are 10 paraclise in interior si 3 in exterior.

Icoane:

“Pantanassa” – icoana vindecatoare de cancer şi boli incurabile

“Izbăvitoarea celor deznădăjduiţi” – Theotokos

“Elaiovritissa” – “Izvorâtoarea de mir” – a izvorât ulei pe timpul foametei

“Vimatarissa”

“Ctitoriţa” – aceasta icoană a fost ascunsă de năvălirea păgânilor de un călugăr într-o groapă sub Sf. Masa cu o lumânare aprinsă in fata ei, iar dupa 72 de ani a fost găsită icoana în cel loc cu lumânarea încă arzând. (Calugărul respectiv a fost luat prizonier de păgâni şi când a ajuns la mănăstire după 72 de ani le-a spus călugarilor să sape în acel loc ăi au găsit icoana)

“Junghiata” – a fost lovita de un diacon (era suparat pe bucatar fiindca nu a vrut sa-i mai dea mancare cand a intarziat la masa – intârzia des) cu un cuţit şi imediat a curs sange din icoana. Diaconul si-a venit in fire si si-a dat seama de greseala şi s-a rugat Maicii Domnului să-l ierte, neclintit în faţa icoanei, iar după câţiva ani Maica Domnului i-a spus că l-a iertat dar mâna care a lovit icoana va da socoteală la judecata lui Dumnezeu. Iar după moartea lui mâna respectivă i-a rămas uscată ca mărturie.

“Izbăvitoarea de barbari” – această icoană arăta înainte de această minune ca o icoană clasică. Portile manastirii se tineau inchise in timpul noptii de navalirea paganilor (piratii) iar dimineata se deschideau. Un calugar s-a inchinat acestei icoane dimineata iar Maica Domnului i-a vorbit din icoana si i-a spus sa nu deschida portile manastirii fiindca sunt piratii la porti si vor prada manastirea si o vor incendia, atunci Mantuitorul ridica manuta si ii acopera gura Maicii Domnului si ii spune sa-i lase in pace pe calugarii acestia fiindca nu fac voia lui, atunci Maica Domnului ii apuca mana Mantuitorului si o lasa in jos si spune din nou acelasi lucru. Iar icoana rămâne aşa. Intr-adevar piratii erau la portile manastirii si astfel s-a izbavit manastirea si calugarii de distrugere.

“Antifomitria”- la anul 382 – fiica lui Teodosie cel Mare vine la ctitoria tatalui sau (sa vada cum decurg lucrarile de reparatie) si se inchina la icoana atunci Maica Domnului striga din icoana “Ce cauti aici? De acum incolo sa nu mai calce picior de femeie pe aici…” si de atunci s-a interzis accesul femeilor in muntele Athos.

Sf. moste: Capul Sf. Ioan Gura de Aur cu urechea stanga intreaga – La urechea stanga i-a talcuit ingerul sfintele evanghelii si a ramas neputreda spre marturie ca a fost adevarata talcuirea ingerului.

De asemenea aici se gaseste şi Brâul Maicii Domnului (facut chiar de mainile Maicii Domnului).

Pe mosia acestei mănăstiri se afla trei schituri românesti: Schitul Sf. Ipatie, Sf. Ioan Botezătorul si Sf. Gheorghe.

Biblioteca este bogată în comori nepreţuite. Printre alte lucruri, 1700 manuscrise şi peste 10000 de cărţi tipărite.

Read More