De câte ori este recomandat să te spovedești?

Mai Marii Bisericii spun că de cel puțin patru ori pe an, în cele patru Posturi.

Preotul nu poate primi la Spovedanie pe cei care nu se angajează că vor lăsa păcatul sau pe cei care sunt îndoielnici în credință. Preotul trebuie să-l cârmuiască prin cuvânt și prin rugăciune pe credincios și, dacă e nehotărât, nu poate să-l spovedească.

Read More

Pcatul:invidia

Când cel furios nu poate birui cu mânia lui pie­dicile care i se opun şi, neputând să facă altce­va, se îndulceşte cu inima în patima invidiei, ca să acopere cinstea şi vrednicia sufletească şi trupească a aproapelui şi să se înalţe el.

1. Eşti certat cu cineva? 2. Îţi place să te cerţi? 3. Urăşti pe cineva? 4. Batjocoreşti? 5. Sfaturi viclene dai? 6. Acum ai pe cineva invidie? 7. Vorbeşti cu toată lumea? 8. Ai poreclit pe cineva? 9. Nu ai băgat vrajbă între fraţi? 10. Nu porţi pizmă pe cineva pentru faptul că e mai bun ca tine sau se bucură de mai multă cinste, avere, situaţie socială etc.?

Read More

Începutul Anului Nou bisericesc

Faţă de calendarul oficial, cel bisericesc se deschide cu ziua de 1 septembrie datorită unei tradiţii moştenite din Vechiul Testament. Se spune că în această zi a început creaţia lumii. De altfel, tot pe 1 septembrie Iisus a pornit propovăduirea Evangheliei Sale.

Atunci, El a intrat în Sinagoga iudeilor şi, dându-i-se cartea lui Isaia prorocul, a citit: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiţi la inimă, a propovădui robilor slobozenie şi orbilor vedere”. Apoi, s-a aşezat şi a zis: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre

Read More

Ce este pocăinţa

Ce este pocăinţa? Pocăinţa, traducere din grecescul „metanoia” care înseamnă convertire, transformare (literar înseamnă schimbare a spiritului) a păcătosului desemnează un ansamblu de acte interioare şi exterioare în vederea „reparării” păcatului comis.

Read More

Viaţa şi pătimirea Cuvioasei Muceniţe Evdochia (1 martie)

Pe vremea lui Traian împăratul (98-117), în cetatea ce se numeşte Iliopolis, care este în Siria cea dinăuntru, în stăpînirea Feniciei din Liban, care se mărgineşte cu ţara evreiască, trăia o fecioară anume Evdochia, cu neamul şi cu credinţa samarineancă, slujitoare a diavolului, locaş şi unealtă preacumplită. Şi era atît de frumoasă şi cu chip minunat, încît nu putea nici un zugrav să-i înfăţişeze frumuseţea ei deplin. Astfel Evdochia, înşelînd pe mulţi ca şi cu un laţ, îi vîna şi la pierzare, prin frumuseţe, îi atrăgea, aducînd bogăţiile ţărilor lor în ale sale vistierii nedrepte prin sîrguitoare necurăţie trupească.
Străbătînd despre dînsa vestea pretutindeni, mulţime de tineri de bun neam şi stăpînitori de prin alte ţări şi de prin cetăţi se adunau la Iliopolis, ca şi cum ar avea alte treburi; dar de fapt, să vadă pe Evdochia şi să se îndulcească de frumuseţile ei.Ea adunase multă bogăţie prin faptele cele pline de păcate, încît puţin de nu se asemăna cu vistieriile cele împărăteşti. Apoi prin îndelungată vreme şi prin adunarea lucrurilor celor de mult preţ se afundase în necurata viaţă cu sufletul. Prin învîrtoşarea ini-mii atît de mult se împietrise, încît nici o altă putere, fără numai cea dumnezeiască, nu a putut tămădui durerea sufletească a păcătoasei celei deznădăjduite.După aceea a venit vremea în care avea să sosească la

Read More

Noi minuni ale Sfantului Efrem - Minuni cu copii nascuti si nenascuti

Vremurile pe care le trăim sunt din ce în ce mai apăsătoare. Creştinul se simte sufocat de faptul că diavolul găseşte noi şi noi metode de a-şi face „reclamă” într-o lume a apostaziei şi desfrâului. Totuşi, cuvântul că „unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul” (Rom. 5, 21) se adevereşte în zilele noastre, când Dumnezeu lucrează prin sfinţii Săi minuni fără de număr. Sfântul Efrem, marele mucenic de la Nea Macri, a făcut atât de multe minuni încât poate doar despre Sfântul Nectarie din Eghina, despre Sfântul Ioan Rusul, despre Sfântul Ioan Maximovici şi despre Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina s-a scris la fel de mult… În România, Sfântul Efrem

Read More

SFÂNTA MAICĂ PARASCHEVA DE LA IAŞI

a. Viaţa
Sfanta maica noastră Parascheva, numită „cea Nouă", de la Iaşi, „a Moldovei luminătoare" şi lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam.Cei doi copii, Eftimie şi Parascheva, au primit în familie o aleasă creştere şi educaţie religioasă. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală. Apoi, pentru sfinţenia vieţii lui, ajunge episcop al Matidiei şi păstoreşte bine Biserica lui Hristos până la sfârşitul vieţii. La fel şi Sfanta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Ieraclia Pontului. După cinci ani se închină la Mormântul Domnului şi se nevoieşte mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.La vârsta de 25 de ani, luând poruncă de la îngerul Domnului, s-a reîntors în patrie şi s-a nevoit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat. Pe la jumătatea secolului XI, anul 1050, la vârsta de 27 de ani, Sfanta Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma

Read More

Sfantul Nou-Mucenic Valeriu Gafencu

Sfinte Valeriu, noule mărturisitor al credinţei în Hristos, la tine alergăm ca la un grabnic ajutător al tuturor celor ce se roagă ţie. Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi neputinţele noastre, vezi puţinătatea credinţei noastre, şi nu te scârbi de lenevia şi nimicnicia noastră.Ne rugăm ţie, sfinte, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi. Ştim că ai pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin răbdarea lor ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti în lumina raiului. Faptele tale binecuvântate ne-au făcut să te chemăm în ajutor. Suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea.Ridică-ne din groapa fricii, în care ne-a aruncat vrăjmaşul diavol, ridică-ne pe calea mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel adevărat. Fii nouă pildă, fii nouă îndrumător, că iscusite sunt cursele vrăjmaşului şi nu ne pricepem să ne ferim de ele. Roagă-te să fim feriţi de înşelare şi să primim de la Dumnezeu darul dreptei socoteli. Pe cei căzuţi în păcate ajută-i prin rugăciunile tale să se pocăiască, aşa cum i-ai ajutat prin cuvânt pe păcătoşii pe care i-ai întâlnit în temniţele prin care ai trecut.

Read More

Sfântul Nicodim de la Tismana

Cuviosul Nicodim cel Sfinţit era de neam macedo–român, născut la Prilep, în sudul Serbiei, prin anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte, se duce din tinereţe în Muntele Athos şi se călugăreşte in Mânăstirea Hilandar, unde mai târziu ajunge egumen şi chiar protoepistat în conducerea Sfântului Munte.Dupa anul 1365 vine in Ţara Românească şi întemeiază cu ajutorul lui Vlaicu Vodă (1364-1377) si Radu I (1377-1383), Mânăstirea Vodiţa (in 1369) şi Tismana (ante 1377). Mai întemeiază la sudul Dunării două mici aşezări monahale, Vratna si Mânăstiriţa, în Oltenia Gura Motrului şi Vişina, iar in Ţara Haţegului întemeiază Mânăstirea Prislop (la sfarsitul sec. al XIV-lea), unde a scris un Evangheliar slavon (1404-1405).Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 26 decembrie, ziua mutării sale la cele veşnice.

Read More

Viata Sfântului Ioan Botezătorul

La o petrecere cu mulţi oaspeţi, Salomeea, fiica Irodiadei, ar fi dansat în faţa tatălui său vitreg, Irod Antipa, cerându-i capul lui Ioan Botezătorul în schimbul favorului de a-i deveni amantă.

Potrivit scripturilor, Ioan Botezătorul a fost ucis în aceeaşi seară, prin decapitare, iar capul său i-a fost dus Salomeei pe o tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul a fost dus de susţinătorii săi în oraşul Samaria (azi în Israel), unde a fost îngropat.Se spune că împăratul roman anticreştin Julianus Apostata (360-363) ar fi ars rămăşiţele lui Ioan Botezătorul, împrăştiindu-i cenuşa. Capul ar fi fost salvat şi dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus în provincia Poitou (Franţa). Din trup ar mai fi rămas nearse numai un braţ şi un deget.

Read More

In Botezul Domnului stau inceputul si temeiul Sfintei Taine a Botezului crestin

Acceptand sa Se cufunde in Iordan, Hristos l-a ingropat pe vechiul Adam si a inceput astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce sa curete, ci au fost ele insele purificate. Hristos a curatit prin cufundarea Sa in Iordan, creatia intinata de caderea omului in pacat si a inlaturat puterea satanei. Astfel, in clipa cand El S-a lasat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorat peste creatie.

Read More

Primele datari ale lui Mos Craciun

Mos Craciun

Se presupune că primele idei legate de un moşuleţ care ocroteşte copiii cuminţi şi îi pedepseşte pe cei răi apar în mitologia germană. Este zeul care ocroteşte eroii şi călatoreşte in lume pe un cal cu 8 picioare. Odin se arată oamenilor în imaginea unui batrîn cu barbă lungă şi cu toiag. Chiar dacă odată cu apariţia creştinismului o sumedenie de zei, idoli şi alte elemente laice au fost înlocuite sau suspendate, în conştiinţa oamenilor a rămas ideia acestui personaj misterios cu o deosebită caracteristică spirituală si înţelepciune universală. Într-ucît făcea parte din zeităţile nordului ideia ca traieşte in Laponia şi-a găsit perpetuare în promovarea acestui personaj.

Read More

CABALA SI MAGIA

Principiile masonice, fundamentele mistice al francmasoneriei, sunt imprumutate din Vechiul Testament, Talmud si Cabala. Spre exemplu: Cabala a furnizat sceptrul lui Solomon, steaua lui David, simbolismul numerelor si tot astfel faimosul arbore al lumii, obârsia celor trei lumi masonice: Intelepciunea, Frumusetea si Forta. (General Erich Ludendorff; Vernichtung der Freimaurerei durch Enthullung ihrer Geheimnisse. München I927).

Intrucât Cabala, aceasta filosofie religioasa a poporului iudaic, formeaza si filosofia franc-masoneriei, sa vorbim putin despre ea.

Kabala sau Cabala. - Cuvântul neo-hebreu gabala (de la gibbel, a primi) inseamna: receptare, primire a unei invataturi date, predate de cineva, ceea ce echivaleaza cu "traditie".

Read More

MEDITAŢIE ŢINUTĂ DE S.S. SHRI MATAJI NIRMALA DEVI

Vă rog să închideţi ochii. Închideţi ochii cu toţii. Acum vom face cu toţii meditaţia în felul în care am făcut-o în săli, oriunde am avut programe publice.

Vom lucra pe partea stângă şi cu palma stângă înspre Mine. Acum, întâi de toate, puneţi mana pe inimă. În inimă locuieşte Shiva, adică Spiritul. Deci trebuie să mulţumiţi Spiritului vostru pentru că a adus lumină în atenţia voastră, pentru că voi sunteţi Sfinţi şi lumina care a intrat în inimile voastre trebuie să ilumineze întreaga lume. Deci, vă rog acum rugaţi-vă în inima voastră.

Read More

Sfanta Spovedanie

Prin Taina Sfintei Spovedanii, numită şi Taina Pocăinţei sau a Mărturisirii, înţelegem mărturisirea păcatelor, stabilirea tratamentului corespunzător bolii noastre şi dezlegarea urmată de iertarea păcatelor mărturisite.
Această Taină a fost instituită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos după Învierea Sa, când S-a arătat Apostolilor şi a suflat asupra lor zicând: “Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. (Ioan 20, 22-23)
Momentele Tainei:
a) Mărturisirea păcatelor
Tradiţia Sfintei Biserici a stabilit ca Taina Spovedaniei să fie împlinită de cel puţin patru ori pe an, în perioada celor patru posturi. Bolnavii se vor spovedi mai des, lunar şi, în unele cazuri grave, chiar săptămânal.
De vom cădea în păcat, îndată să ne ridicăm din el mărturisindu-l, să punem îndată peste rana sufletului nostru alifia pocăinţei şi să mergem mai departe. Păcatul să nu slăbească osârdia inimii noastre şi rana să nu omoare puterea cugetului nostru. Să nu uităm că păcatele vechi, nemărturisite din diverse motive, ne pot aduce osândă (boală) nouă, la intervale mari de timp de la făptuirea lor.
Este imposibil să ne vedem păcatele înainte de a vedea lumina lui Hristos coborâtă asupra noastră. Numai în măsura în care acceptăm venirea LUMINII HARICE, toată lumea înconjurătoare va deveni nouă pentru fiecare. Atîta timp cât o cameră se află în întuneric, nu-i vedem murdăria, dar dacă o luminăm puternic, vom vedea fiecare firişor de praf. La fel este şi pentru cămara sufletului nostru. Mai întâi să lăsăm să intre lumina lui Hristos în viaţa noastră prin mărturisirea sinceră, pentru ca apoi să începem cu adevărat să înţelegem păcatul. Nu putem sesiza prezenţa minciunii, fără să avem deja un simţ al adevărului.
Mare folos aduce creştinului spovedania curată, făcută după “Pravila Bisericii”. În ţara noastră, cel mai bun şi mai complet îndrumar de spovedanie a fost compus acum 50 de ani de Protosinghelul Nicodim Măndiţă şi poate fi procurat cu uşurinţă din mai toate mănăstirile şi bisericile care se preocupă de răspândirea cărţilor de învăţătură creştină.
b) Stabilirea tratamentului spiritual (canon)
După momentul chirurgical sufletesc de mărturisire a păcatelor cu hotărâre, este necesar să acceptăm şi să urmăm cu stricteţe tratamentul spiritual, care va duce cu siguranţă la însănătoşirea noastră. Această operaţie de salvare prin mărturisirea păcatelor face ca păcatul să fie şters din lagărele sufletului nostru. Dar la orice rană deschisă, după vindecare rămâne o cicatrice. Deci ceea ce a rămas în sufletul nostru este marca rănii respective, cicatricea corespunzătoare care, lovită în aceleaşi circumstanţe cum s-a făcut odinioară, se poate redeschide mai rău decât a fost. Prin urmare, canonul (tratamentul sufletesc) menţine mereu mintea trează, pentru ca să nu ne mai lovim în acelaşi loc, adică, să nu ne mai proiectăm niciodată gândul către păcatul respectiv.
Părintele duhovnic, fiind garanţia vindecării noastre în faţa Dreptului Judecător, ne va da tămada cea mai potrivită materializată în rugăciuni, post, milostenie, împăcarea cu toţi şi smerenie. Cel mai mare canon pentru păcatele noastre este să le părăsim pentru totdeauna. Canonul bolnavului este patul suferinţei. El trebuie să facă canon după putere pentru ispăşirea păcatelor sale.
c) Dezlegarea şi iertarea păcatelor
Partea harică principală este dezlegarea păcatelor prin punerea mâinilor în chipul crucii pe capul credinciosului, după terminarea mărturisirii păcatelor şi rostirea rugăciunii de dezlegare. Această taină iartă toate păcatele pe care le face creştinul de la Botez şi de la ultima spovedanie până în clipa mărturisirii. Reamintim că ştergerea păcatelor face să se rupă legătura dintre cauza şi efectul bolii noastre, se desfac nodurile pe care omul le are în inimă şi nu le mai poate dezlega singur, se recapătă harul vindecării şi puterea Duhului Sfânt.
Se vindecă şi, în final, se mântuieşte cel care acceptă minunea că Dumnezeu are cu adevărat puterea de a ierta păcatele. În spovedanie trebuie să-L vedem pe Hristos Judecătorul, care ne eliberează de sentinţa osândirii, dar trebuie să-L vedem şi pe Hristos Vindecătorul, care restaurează vasul spart de păcat şi reînnoieşte viaţa. Deci, Taina Spovedaniei trebuie privită atât sub aspect juridic, cât şi terapeutic. Taina Spovedaniei alături de Taina Sfântului Maslu, trebuie văzute ca aspecte complementare ale uneia şi aceleiaşi “Taine Vindecătoare”.
Rezultatul Tainei Spovedaniei este influenţat de următoarele condiţii:
să fie făcută sincer, de bună voie, cu umilinţă, zdrobire de inimă şi cu hotărârea de a nu mai repeta păcatele mărturisite;
să fie completă şi secretă;
să fie acceptat şi respectat cu stricteţe tratamentul (canonul) rânduit de părintele duhovnic;
să fie făcută după o cercetare prealabilă sufletească după îndrumarul de spovedanie.
Taina Sfintei Spovedanii nu poate fi înlocuită cu ştiinţa psihologiei şi psihiatriei, care dau răspunsuri şi explicaţii fiziologice. La rândul lor, parapsihologia şi psihotronica încearcă să dea explicaţii ce depăşesc fiziologicul, însă deja aici au trecut în extrema ocultismului satanic. Aceste ştiinţe menţionate mai sus nu realizează decât examinarea conştiinţei, înlocuind terapeutica duhovnicească doar până la un punct. Nici una din aceste ştiinţe nu poate înlocui Spovedania şi duhovnicia.
În cadrul Sfintei Spovedanii se pătrunde până în adâncul sufletului, unde se operează şi se scoate toată tumoarea canceroasă a păcatului, iar eliminarea răului produs de necazurile zilnice nu se dobândeşte decât printr-o dezvăluire sinceră a tuturor stărilor intime sufleteşti în faţa părintelui duhovnic. Atunci când bolnavul primeşte iertarea prin mâinile duhovnicului, simte o stare de linişte, de bucurie sufletească, de împăcare, fiind în acelaşi timp şi semnul că Dumnezeu a iertat acel suflet, repunându-l în drepturile cele dintâi ale noului botezat.
Superioritatea Tainei Spovedaniei în raport cu psihologia şi psihiatria este dată de rezultatele care se obţin în urma săvârşirii ei, cum ar fi:
vindecă şi curăţă sufletul penitentului (creştinului), dându-i frumuseţe şi sănătate îngerească, iar spovedania cât mai deasă igienizează sufletul, garantându-i sănătate, transparenţă şi curăţenie;
pe măsura credinţei în Dumnezeu poate tămădui bolile trupeşti. Păcatul nemărturisit este o boală care macină sănătatea sufletului şi trupului, iar cel care, atunci când se îmbolnăveşte, nu cheamă preotul să se spovedească face o mare greşeală, pentru că duhovnicul, prin mâinile sale, datorită puterii supranaturale pe care o deţine de la hirotonie, ne transmite energia harului Duhului Sfânt de a ne însănătoşi, de a înfrunta răul;
este cheia cu care putem deschide uşa închisă şi păzită a Raiului, permiţându-ne a intra;
împiedică transmiterea păcatelor la urmaşi. După cum medicina recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la tată la copil, tot astfel religia recunoaşte transmiterea efectelor păcatelor de la părinţi la copii (Ieşire, Cap. 20, 5);
contribuie la vindecarea arborelui genealogic, fiind unul din cele mai importante remedii în această direcţie, alături de pomenirea la Sfânta Liturghie. Fiecare membru al unei familii care nu se mărturiseşte este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său, trezindu-se după ani şi ani, după generaţii peste generaţii că “li s-a cam pierdut neamul”;
aduce tot binele în viaţa unui om, cum ar fi: luminare la minte şi cuminţenie; înţelegere şi dragoste în familii, între părinţi şi copii; aduce iubire între soţi; întăreşte căminele tinerilor căsătoriţi; aduce o adevărată fidelitate conjugală etc.;
ar putea înlătura toate răutăţile şi păcatele foarte grave ce se întâmplă astăzi în lume, dacă ar fi săvârşită de toţi oamenii.
În concluzie, pocăinţa şi spovedania sunt o lucrare a lui Dumnezeu cu noi şi în noi. “Să primim de la Dumnezeu pocăinţa care ne vindecă”. Căci nu noi oferim, ci Dumnezeu este Cel care ne dăruieşte.
Vindecarea dobândită prin Taina Spovedaniei ia forma particulară a unei reîmpăcări, iar viaţa fără de păcat pe pământ ne deschide porţile cerului. Nu bogăţia minţii ne salvează sufletul, ci viaţa fără de păcat ne pregăteşte să trăim cu Dumnezeu în veacul ce va să vie.

Read More

Terapia Ornish - terapia revolutionara in bolile cardiace

Terapia Ornish este de fapt un program de tratament care se adreseaza bolnavilor cu boli cardiovasculare, in special boli coronariene. Dr. Dean Ornish a incercat si a reusit sa vindece bolile coronariene prin deblocarea arterelor coronare. Terapia sa se bazeaza pe o schimbare radicala a modului de viata al pacientilor.
Medicul american ofera prin studii documentate, efectuate pe o durata de 14 ani, in care au fost urmariti si tratati mii de bolnavi, un program de vindecare a bolilor de inima care exclude medicamentele sau interventiile chirurgicale. Programul sau de tratament se numeste “Deschiderea inimii” si vindeca atat trupul cat si sufletul.
Schimbarea modului de viata duce la disparitia aproape totala a aterosclerozei iar bolile coronariene severe sunt vindecate, dupa numai 1 an, fara medicamente. Dr. Ornish a constatat ca, daca sunt tratate doar

Read More

Viata sufletului dupa moarte

În a patruzecea zi după despărţirea sa de trup, sufletul urcă pentru a treia oară la Dumnezeu; atunci are loc Judecata de Apoi

Evanghelia din această duminică, a 24-a după Rusalii, ne arată marea milă de oameni a lui Hristos Iisus, Domnul nostru, prin această nouă înviere a unui om din morţi. Este o pildă care ne vorbeşte despre cum Mîntuitorul aduce bucurie în casa lui Iair, înviind-o pe fiica sa, care, fiind grav bolnavă, murise. Sau cel puţin aşa numeau starea acesteia cei din jurul ei, pentru că Iisus îi corectează spunînd: „Nu plîngeţi; n-a murit, ci doarme“. De ce nu spune şi Iisus că femeia a murit? Şi de au greşit cei care rîdeau de Iisus? Şi mai ales de ce greşim noi, toţi cei care, şi în zilele noastre, credem că odată cu moartea trupului s-a sfîrşit totul? Şi că viaţa pămîntească ar fi tot ce avem, iar odată sfîrşită intrăm în negura nefiinţei?

În aşteptarea unei sigure Învieri
Pentru Dumnezeu, care n-ar fi putut crea omul doar ca să fie atît de trecător, moartea este somn şi toţi cei care mor sînt doar adormiţi în aşteptarea Învierii celei de-a doua, în care toţii creştinii ortodocşi cred şi o aşteaptă, pentru ei şi pentru rudeniile lor care au plecat temporar dintre noi. De aceea a spus şi Iisus: „Nu plîngeţi; n-a murit, ci doarme“. Şi tot de aceea mărturism şi noi, atunci cînd rostim Crezul, „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie”. Şi tot în această această nădejde au trăit propovăduit şi au suferit moarte mucenicească Sfinţii Apostoli. După exemplul lor au petrecut toţi mucenicii şi muceniţele, toţi au murit cu zîmbetul pe buze în nădejdea Învierii. Dacă nu ar fi crezut în Înviere, Sfîntul Domnitor Constantin Brîncoveanu nu ar fi putut să-şi vadă fiii ucişi de necredincioşii turci. Dar el ştia ce ştie orice creştin „ce-mi va face mie omul?” (Ps. 55, 4). Nimic, căci cununa pe care o va primi din mîna lui Hristos şi viaţa cea întru slava lui Hristos nu le-o putea lua nimeni de pe pămînt. Astfel moartea pruncilor săi nu era decît o adormire, în aşteptarea unei sigure Învieri.

Cum a ajuns omul muritor?
Este important să cunoaştem ce se va întîmpla cu noi după moarte, să ne pregătim mai bine pentru viaţa viitoare, şi apoi pentru ca să vedem cum îi putem ajuta pe cei care deja au plecat dintre noi. Ce spun Sfinţii Părinţi despre drumul sufletului după moarte? Şi cum a ajuns omul muritor? Dumnezeu nu l-a făcut pe om dintru început muritor, ci moartea a apărut ca urmare a despărţirii omului de Dumnezeu prin călcarea poruncii, căci i se spusese omului „Din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit” (Fc. 2, 17). Deci moartea este urmare a păcatului. Nu Dumnezeu a adus moartea în lume, ci omul, prin păcatul său.

Ce este moartea?
Dar ce este moartea? Moartea este despărţirea sufletului nemuritor de trupul muritor. Primul se întoarce în pămîntul din care a fost făcut, iar cel de-al doilea se îndreaptă către Dumnezeu, Creatorul său. „Moartea vine la fel şi pentru păcătos şi pentru drept dar, ne spune Sfîntul Petru Damaschinul, dar deosebirea e mare. Ca muritori mor toţi, mor amîndoi şi nu e nici o mirare. Dar cel dintîi (păcătosul), fără plată şi osîndit; iar celălalt (dreptul), fericit în veacul de acum şi cel viitor”. Vedem aici deja ceva care ne poate folosi: cel drept primeşte răsplată iar cel păcătos osîndă. Înţelegem de aici importanţa vieţuirii noastre pămînteşti: „După cum vei sluji sufletul pînă este în trup, spune Sf. Antonie cel Mare, aşa te va sluji şi el pe tine după ce vei ieşi din trup. Căci cel ce şi-a slujit aici trupul bine şi cu desfătări s-a slujit pe sine rău pentru după moarte. Fiindcă şi-a osîndit sufletul ca un lipsit de minte”.

Cum ajunge sufletul în Rai?
Ce se întîmplă în momentul în care sufletul se desparte de trup? „Îngerii, buni şi răi, se vor înfăţişa înaintea sufletului. Vederea acestora din urmă va pricinui sufletului o nesfîrşită tulburare, dar va găsi o mîngîiere la vederea şi protecţia îngerilor celor buni. Faptele bune ale omului şi conştiinţa curată sînt în acel moment de un mare ajutor şi reprezintă o mare bucurie pentru el. Ascultarea, umilinţa, faptele bune şi răbdarea sînt sprijin sufletului, care urcă spre Domnul într-o mare bucurie şi însoţit de îngerii cei buni; în acest timp sufletul plin de pasiuni şi păcăte este condus de demoni în Iad, unde va suferi veşnic“, ne învaţă Sfîntul Teodor Studitul. Sfîntul Macarie Alexandrinul ne aminteşte că sufletul, o dată despărţit de trupul său, locuieşte pe pămînt încă două zile şi vizitează, împreună cu îngerii, locurile pe unde a făcut binele. El umbla împrejurul casei unde s-a despartit de trupul său şi chiar rămîne cîteodată lîngă sicriul unde zace trupul său. Apoi, după exemplul Mîntuitorului, Care a înviat a treia zi după moarte, tot sufletul trebuie să se urce la cer, pentru a slăvi pe Domnul Dumnezeu.

Vămile sufletului
Tot spaţiul dintre pămînt şi ceruri este împărţit în 20 de părţi sau „tribunale“, iar sufletul, trecînd pe acolo, însoţit de îngeri, este acuzat de către demoni de păcatele sale. Fiecare vamă, după cum le numesc Sfinţii Părinţi în scrierile lor (şi de aceea duhurile rele se mai numesc şi vameşi), corespunde unui anumit grup de păcate. Fiecare vamă corespunde unui fel de păcate. Avem astfel vama păcatelor făcute cu cuvîntul, vama minciunii, vama calomniei, vama leneviei, vama lăcomiei, vama furtului, vama zgîrceniei, vama geloziei, mîndriei, mîniei, uciderii, necurăţiei, adulterului, sodomiei, ereziei şi a nemilostivirii. Toate aceste vămi sînt trecute de suflet în a treia zi după moarte. De aceea, în a treia zi de după moarte, Biserica şi rudele, arătîndu-şi dragostea lor pentru cel „adormit“, îl roagă pe Domnul a-i ierta păcatele şi a-i înlesni astfel trecerea vămilor.

Pomenirea din a noua zi
După ce sufletul s-a închinat Domnului, el e purtat prin felurite locaşuri ale sfinţilor pentru a privi frumuseţile Raiului. Aceasta vizitare a locuinţelor cereşti durează şase zile. Isprăvind vizitarea Raiului, deci în cea de a noua zi după despărţirea de trup, sufletul se urcă din nou la Dumnezeu, pentru a I se închina. De aceea, Biserica face rugăciuni pentru morţi în ziua a noua, iar rudele îl pomenesc pe cel dus. După a doua închinare, Domnul porunceşte ca sufletului să-i fie aratat şi Iadul. Atunci vede sufletul cu adevărat care sînt suferinţele păcătoşilor, aude plîngerile şi gemetele. Timp de 30 de zile sufletul vizitează toate cotloanele Iadului şi tremură de frică să nu fie condamnat acolo pe vecie.

Judecata de Apoi
În patruzecea zi după despărţirea sa de trup, sufletul urcă pentru a treia oară la Dumnezeu şi atunci, Judecătorul etern hotărăşte ce loc i se cuvine sufletului omului, după faptele sale şi după viaţa pămîntească pe care a dus-o. Deci, ziua a patruzecea după moarte este ziua decisivă pentru soarta sufletului în viaţa de apoi. Este Ziua Judecăţii de Apoi.

Rugăciunea noastră pentru ei
Ce putem face noi, cei rămaşi încă pe pămînt, ca să uşurăm calea celor care au plecat dintre noi? Sfînta Tradiţie ne învaţă că prin rugăciune şi milostenie putem cere ajutor pentru cei adormiţi întru Hristos. Rugăciunea Bisericii poate foarte multe, prin rugăciunea Bisericii un înger l-a scos pe apostolul Petru, în timpul nopţii, din închisoare, în ajunul condamnării sale, fără ca nimeni să fi simţit (Fapte 12). La fel Biserica poate cere lui Dumnezeu iertarea sufletelor celor adormiţi, pentru că acesta este unul dintre rolurile ei, să mijlocească mîntuirea tuturor membrilor săi, vii sau adormiţi. Prin urmare slujbele de pomenire, pomelnicele la Sfînta Liturghie, rugăciunea particulară sînt mijloace prin care putem uşura petrecerea celor adormiţi. O altă cale este cea a milosteniei. „Voieşti să cinsteşti pe răposatul tău?
Cinsteşte-l prin milostenie şi prin fapte de milostenie, căci numai milostenia scapă sufletele din chinurile veşnice“. Să ne rugăm aşadar bunului Dumnezeu să ierte greşelile noastre pe acest pămînt, cît mai este lumină, ca să ne învrednicim de a sta la dreapta sa cînd va veni întru Slavă.

Read More

Biblia Invingatorului

Invingătorul comite o greseala, spune: ”Am gresit!“ si invata lectia.

Cand învinsul comite o greseala, spune: “Nu e vina mea!” si arunca vina pe altii.

Un învingător stie ca adversitatea este cel mai bun invatator.

Un învins se simte victima in fata adversitatilor vietii.

Un învingător stie ca rezultatele actiunilor lui depind de el.

Un învins crede in existenta ghinionului.

Un învingător munceste mult, dar isi si creeaza mult timp liber pentru el insusi.

Un învins este o persoana mereu ”foarte ocupata”, care nu are timp nici pentru ai lui.

Un învingător infrunta provocarile una cate una.

Un invins le evita si nu indrazneste sa le infrunte.

Un învingător promite, isi da cuvantul si si-l tine.

Un învins face promisiuni, dar nu da nici o asigurare.

Un învingător spune “Sunt bun, dar voi fi si mai bun!”

Un învins spune: “Nu sunt chiar asa de rau ca multi altii…”

Un învingător asculta, intelege si raspunde.

Un învins doar asteapta pana cand ii vine randul sa vorbeasca.

Un învingător ii respecta pe cei ce stiu mai mult decat el, si incearca sa invete ceva de la ei.

Un învins se impotriveste celor care stiu mai mult decat el si tine seama numai de defectele lor.

Un învingător spune: ”Trebuie sa existe o cale mai buna de a o face…“

Un învins spune: ”Asa am facut-o intotdeauna!”

Un învingător este o parte din solutie.

Un învins este o parte din problema.

Un învingător spune "Fac eu pentru tine".

Un invins spune "Nu e treaba mea"...

Un învingător gaseste intotdeauna o solutie pentru orice problema.

Un învins gaseste intotdeauna o problema la orice solutie..."

Read More

Ce este postul?

“Postul este infranarea de toate mancarurile, sau, la caz de boala, numai de unele, de asemenea si de bauturi si de toate cele lumesti si de toate poftele cele rele, pentru ca sa poata crestinul sa isi faca rugaciunea lui mai cu inlesnire si sa ii fie milostiv Dumnezeu. inca si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu…”.
Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci mijloc de mantuire. Dar este in acelasi timp si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca el este o jertfa, adica o renuntare de buna voie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care il avem fata de Dumnezeu.
Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si sarguintei noastre, spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii, care n-au nevoie de hrana. “Postul este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana - zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viata si petrecere ingereasca, pentru ca ingerii sunt fara hrana. Este omorarea trupului, ca acesta hranindu-se, ne-a facut morti; si izgonirea patimilor este postul, caci lacomia intarata patimile trupului”.
Care e rostul si folosul postului?
Postul foloseste si sufletului si trupului, pentru ca intareste trupul, usureaza si curateste sufletul. Pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea, Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9; 18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; loil 2,15). “Nu fi nesatios intru toata desfatarea si nu te apleca la mancaruri multe. Ca in mancarurile cele multe va fi durere si nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesatiu, multi au pierit; iar cel infranat isi va inmulti viata”, zice inteleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2). El ne invata cum sa postim (Matei 6, 16-18) si ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune (Matei 17,21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfintii Apostoli si ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au si randuit postul pentru toti crestinii. Sfintii Parinti lauda si recomanda postul cu staruinta. Iata ce spune, de pilda, Sf. Ioan Gura de Aur: “Postul potoleste zburdaciunea trupului, infraneaza poftele cele nesaturate, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si il usureaza”.
 De cate feluri este postul dupa asprimea lui?
Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:
a) Ajunare desavarsita, adica atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga.
b) Postul aspru sau uscat (Siroragia) sau ajunarea propriu-zisa, atunci cand mancam numai spre seara mancaruri uscate (paine si apa, fructe uscate, seminte etc).
c) Postul obisnuit sau comun, rand mancam la orele obisnuite, dar numai “mancaruri de post”, adica ne infranam de la “mancarurile de dulce” (carne si peste, branza, lapte, oua, vin, grasime).
d) Postul usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum se prevede in Tipic, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an.
 De cate feluri este postul, dupa lungimea lui?
De doua feluri:
a) Post de o zi si
b) Post de mai multe zile.
 Care sunt posturile de o zi si pentru ce au fost asezate?
Sunt posturile pe care le tinem:
a) Miercurea si vinerea din fiecare saptamana, in amintirea Patimilor Domnului: miercurea au facut sfat carturarii si arhiereii iudeilor sa prinda pe Hristos, iar vinerea L-au rastignit pe cruce601 (Canonul 15 al Sf. Petru al Alexandriei). Tot in aceasta zi, dupa Traditie, mancase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai.
b) Ziua inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie), in amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn si vin).
c) Ziua taierii capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august), zi de post si plangere pentru cel care a fost cel mai zelos propovaduitor si implinitor al postului si al pocaintei (dezlegare la untdelemn si vin).
d) Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post asezat si ramas din vremea rand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajuneaza in orice zi ar cadea603 (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia aghiasma pe nemancate.
Cei ce vor sa prisoseasca in evlavie sau sa faca anumite fagaduinte sau legaminte fata de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot sa posteasca si in alte zile de peste saptamana decat cele oranduite de Biserica. Cea mai potrivita este ziua de luni. In nici un caz sa nu se posteasca sambata sau duminica. Postul acesta de buna voie nu are insa valoare decat atunci cand pazim si zilele de post oranduite de Biserica.
 Cand nu se posteste miercurea si vinerea?
Fie pentru insemnatatea sarbatorilor mari, adica pentru a nu se sterge prin post bucuria praznicului Nasterii Domnului, al Invierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosinta postului dinaintea acestor sarbatori mari sau pentru a nu ne asemana cu unii eretici, Biserica ingaduie sa mancam de dulce miercurea si vinerea in anumite rastimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) si sunt insemnate in calendare cu cuvantul harti. Iata cand nu se posteste miercurea si vinerea:
a) In Saptamana luminata (saptamana Pastilor).
b) De la Nasterea Domnului pana in ajunul Bobotezei.
c) In saptamana de dupa Rusalii (inainte de inceputul postului de San-Petru).
d) In saptamana intai a Triodului (intre Duminica Vamesului si a Fariseului si Duminica Fiului Risipitor).
e) In saptamana Branzei (inaintea lasatului sec pentru Postul Pastelui); se dezleaga numai la lapte, oua si branza.
f) Nu se posteste, de asemenea, in ziua Nasterii Domnului si cea a Bobotezei, cand aceste sarbatori cad miercuri sau vineri.
 Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?
a) Postul Pastelui,
b) Postul Craciunului,
c) Postul Sfanta-Mariei si
d) Postul San-Petrului.
 Ce este postul Pastelui?
Postul Pastelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvantul latinesc quadragessima = patruzeci) este postul dinaintea Pastelui. E asezat in cinstea Patimilor Domnului si ne aminteste de postul de patruzeci de zile al Mantuitorului in pustie, inainte de a iesi in lume pentru propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2). E totodata vreme de pregatire, prin post, rugaciune si pocainta, pentru apropierea cu vrednicie de Sfantul Trup si Sange, intrucat, de obicei, la Pasti se impartasesc toti credinciosii.
Tine sapte saptamani, incepand cu Duminica lasatului sec de branza (Duminica izgonirii lui Adam din rai) si se incheie in noaptea Pastelui, la inviere. E cel mai vechi, mai lung si mai de seama dintre posturile bisericesti (Pentru vechimea lui, vezi Can. 69 Apostolic; Can. 50 Laodiceea, Asezamintele Sf. Apostoli V, 13; Can. 5 al Sinodului I ecumenic. Nu se mananca nici peste, nici untdelemn si nu se bea vin. Se dezleaga la vin si untdelemn numai sambata si duminica (pentru ca in aceste zile se face Liturghie deplina), iar la peste, numai in ziua de Buna-Vestire si de Florii (pentru ca sunt praznice mari) (Tipicul cel Mare (al Sf. Sava), cap. 34, p. 42. Comp. si Scrisoarea sinodala a Patriarhului ecumenic Paisie I catre Patriarhul Nicon al Moscovei (1655), raspuns la intrebarea 20 ).
Sunt scutiti de ajunare numai copiii, lauzele, batranii si bolnavii sau cei neputinciosi, precum si cei aflati in situatii speciale. Cu deosebita evlavie trebuie sa postim prima si ultima saptamana din Postul Paresimilor.
 Ce este postul Craciunului?
Postul Craciunului este postul dinaintea Nasterii Domnului. Tine 40 de zile (15 noiembrie - 25 decembrie). Lasam sec in seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, incepem postul cu o zi mai inainte. E asezat pentru a ne pregati spre cuviincioasa intampinare a Nasterii Domnului si inchipuie noaptea in care traia omenirea dinainte de Mantuitorul, cand Patriarhii si Dreptii Legii vechi asteptau venirea Lui, cu post si rugaciune. Ne aduce aminte indeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise in pustie, inainte de primirea Legii (les. 34, 28). Se dezleaga la peste in ziua de 21 noiembrie (Intrarea in Biserica a Maicii Domnului), fiind praznic mare. In ziua cea din urma a acestui post (Ajunul Craciunului) se ajuneaza, adica nu se mananca nimic pana la ivirea luceafarului de seara, care inchipuie steaua Magilor; apoi mancam uscat: seminte, poame, turte sau covrigi. Tot in aceasta seara, pe alocuri, slujitorii Bisericii umbla cu Icoana Nasterii, cantand troparul Craciunului si aducand astfel, in casele crestinilor, vestea cea buna a marii sarbatori din ziua urmatoare. In ziua Craciunului, in orice zi ar cadea, mancam de dulce.
Ce este Postul Sfanta-Mariei?
Postul Sfanta-Mariei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E asezat in cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, dupa traditie, s-a pregatit spre trecerea ei la cele vesnice. Tine doua saptamani: de la 1-15 august. Lasam sec la 31 iulie seara; iar daca aceasta zi ar cadea miercuri sau vineri, lasam sec cu o zi inainte. Se dezleaga la peste in ziua Schimbarii la Fata (6 august), fiind praznic mare. Daca ziua Sfanta-Mariei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mancam de dulce, ci se dezleaga numai la peste.
In timpul acestui post se citeste mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care il gasim in Ceaslov.
 Pentru ce s-a asezat si cat tine postul San-Petrului?
Postul San-Petrului, adica al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, e asezat in cinstea acestor doi Sfinti Apostoli, a caror moarte muceniceasca se serbeaza la 29 iunie si care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei si pentru raspandirea credintei crestine. Totodata ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, impreuna cu Varnava, s-au pregatit inainte de trimiterea lor la propovaduire, din porunca Duhului Sfant (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7). Acest post are o lungime schimbatoare, intrucat inceputul lui atarna de data Rusaliilor. Se lasa sec in Duminica intai dupa Rusalii (a tuturor Sfintilor) si se posteste pana in ziua de San-Petru (29 iunie). Daca aceasta zi cade miercuri sau vineri nu mancam de dulce. E un post mai usor; se dezleaga martea si joia la vin si untdelemn, iar sambata si duminica si la.
 Cum trebuie sa postim?
Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsa in porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare si randuielile date de Sfintii Parinti pedepsesc cu asprime pe cei ce nu pazesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie sa postim nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai mancand de post, ci si infranandu-ne totodata de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit este deci nu numai cel trupesc, ci si sufletesc: postul de bucate, impreuna cu cel de fapte, postul de mancare si totodata de purtari. Asa ne indeamna Biserica, prin cantarile ei din slujbele Postului celui Mare: “Sa postim, post primit, bineplacut Domnului; postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevarat si bine primit”. Iar Sf. Ioan Gura de Aur zice: “Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine… Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase”.

Read More

Ce înseamnă să ne rugăm în Numele lui Iisus?

Învăţătura despre rugăciunea în Numele lui Iisus este prezentată în Evanghelia după Ioan 14:13-14: “orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face”. Unele persoane aplică aceste versete în mod eronat crezând că prin a spune “în Numele lui Iisus” la sfârşitul rugăciunii înseamnă în mod necesar că Dumnezeu va împlini acea rugăciune aşa cum a fost formulată. Este ca şi cum am folosi expresia “în Numele lui Iisus” ca o formulă magică. Ceea ce este absolut nebiblic!

Rugăciunea în Numele lui Iisus are semnificaţia rugăciunii în autoritatea Lui şi aceea că Îi cerem lui Dumnezeu Tatăl să intervină la rugăciunile noastre pentru că venim în Numele Fiului Său, Iisus Hristos. Rugăciunea în Numele lui Iisus este acelaşi lucru ca şi rugăciunea conform cu voia lui Dumnezeu: "Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut" (1 Ioan 5:14-15). Rugăciunea în Numele lui Iisus este rugăciunea pentru lucrurile care Îl vor onora şi glorifica pe Iisus.

Spunând “în Numele lui Iisus” la finele unei rugăciuni nu este o formulă magică. Dacă ceea ce ai spus în rugăciune nu a fost îndreptat în a aduce glorie lui Dumnezeu şi în conformitate cu voia Lui, pronunţarea expresiei “în Numele lui Iisus” nu are nici un efect. Rugăciunea autentică în Numele lui Iisus şi pentru slava Lui este ceea ce e important, şi nu doar a adăuga câteva cuvinte la finele rugăciunii. Nu cuvintele rugăciunii sunt cele care contează, ci scopul din spatele rugăciunii. Rugăciunea pentru lucrurile care sunt în acord cu voia lui Dumnezeu sunt esenţa rugăciunii în Numele lui Iisus.

Read More