Viata sufletului dupa moarte

În a patruzecea zi după despărţirea sa de trup, sufletul urcă pentru a treia oară la Dumnezeu; atunci are loc Judecata de Apoi

Evanghelia din această duminică, a 24-a după Rusalii, ne arată marea milă de oameni a lui Hristos Iisus, Domnul nostru, prin această nouă înviere a unui om din morţi. Este o pildă care ne vorbeşte despre cum Mîntuitorul aduce bucurie în casa lui Iair, înviind-o pe fiica sa, care, fiind grav bolnavă, murise. Sau cel puţin aşa numeau starea acesteia cei din jurul ei, pentru că Iisus îi corectează spunînd: „Nu plîngeţi; n-a murit, ci doarme“. De ce nu spune şi Iisus că femeia a murit? Şi de au greşit cei care rîdeau de Iisus? Şi mai ales de ce greşim noi, toţi cei care, şi în zilele noastre, credem că odată cu moartea trupului s-a sfîrşit totul? Şi că viaţa pămîntească ar fi tot ce avem, iar odată sfîrşită intrăm în negura nefiinţei?

În aşteptarea unei sigure Învieri
Pentru Dumnezeu, care n-ar fi putut crea omul doar ca să fie atît de trecător, moartea este somn şi toţi cei care mor sînt doar adormiţi în aşteptarea Învierii celei de-a doua, în care toţii creştinii ortodocşi cred şi o aşteaptă, pentru ei şi pentru rudeniile lor care au plecat temporar dintre noi. De aceea a spus şi Iisus: „Nu plîngeţi; n-a murit, ci doarme“. Şi tot de aceea mărturism şi noi, atunci cînd rostim Crezul, „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie”. Şi tot în această această nădejde au trăit propovăduit şi au suferit moarte mucenicească Sfinţii Apostoli. După exemplul lor au petrecut toţi mucenicii şi muceniţele, toţi au murit cu zîmbetul pe buze în nădejdea Învierii. Dacă nu ar fi crezut în Înviere, Sfîntul Domnitor Constantin Brîncoveanu nu ar fi putut să-şi vadă fiii ucişi de necredincioşii turci. Dar el ştia ce ştie orice creştin „ce-mi va face mie omul?” (Ps. 55, 4). Nimic, căci cununa pe care o va primi din mîna lui Hristos şi viaţa cea întru slava lui Hristos nu le-o putea lua nimeni de pe pămînt. Astfel moartea pruncilor săi nu era decît o adormire, în aşteptarea unei sigure Învieri.

Cum a ajuns omul muritor?
Este important să cunoaştem ce se va întîmpla cu noi după moarte, să ne pregătim mai bine pentru viaţa viitoare, şi apoi pentru ca să vedem cum îi putem ajuta pe cei care deja au plecat dintre noi. Ce spun Sfinţii Părinţi despre drumul sufletului după moarte? Şi cum a ajuns omul muritor? Dumnezeu nu l-a făcut pe om dintru început muritor, ci moartea a apărut ca urmare a despărţirii omului de Dumnezeu prin călcarea poruncii, căci i se spusese omului „Din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit” (Fc. 2, 17). Deci moartea este urmare a păcatului. Nu Dumnezeu a adus moartea în lume, ci omul, prin păcatul său.

Ce este moartea?
Dar ce este moartea? Moartea este despărţirea sufletului nemuritor de trupul muritor. Primul se întoarce în pămîntul din care a fost făcut, iar cel de-al doilea se îndreaptă către Dumnezeu, Creatorul său. „Moartea vine la fel şi pentru păcătos şi pentru drept dar, ne spune Sfîntul Petru Damaschinul, dar deosebirea e mare. Ca muritori mor toţi, mor amîndoi şi nu e nici o mirare. Dar cel dintîi (păcătosul), fără plată şi osîndit; iar celălalt (dreptul), fericit în veacul de acum şi cel viitor”. Vedem aici deja ceva care ne poate folosi: cel drept primeşte răsplată iar cel păcătos osîndă. Înţelegem de aici importanţa vieţuirii noastre pămînteşti: „După cum vei sluji sufletul pînă este în trup, spune Sf. Antonie cel Mare, aşa te va sluji şi el pe tine după ce vei ieşi din trup. Căci cel ce şi-a slujit aici trupul bine şi cu desfătări s-a slujit pe sine rău pentru după moarte. Fiindcă şi-a osîndit sufletul ca un lipsit de minte”.

Cum ajunge sufletul în Rai?
Ce se întîmplă în momentul în care sufletul se desparte de trup? „Îngerii, buni şi răi, se vor înfăţişa înaintea sufletului. Vederea acestora din urmă va pricinui sufletului o nesfîrşită tulburare, dar va găsi o mîngîiere la vederea şi protecţia îngerilor celor buni. Faptele bune ale omului şi conştiinţa curată sînt în acel moment de un mare ajutor şi reprezintă o mare bucurie pentru el. Ascultarea, umilinţa, faptele bune şi răbdarea sînt sprijin sufletului, care urcă spre Domnul într-o mare bucurie şi însoţit de îngerii cei buni; în acest timp sufletul plin de pasiuni şi păcăte este condus de demoni în Iad, unde va suferi veşnic“, ne învaţă Sfîntul Teodor Studitul. Sfîntul Macarie Alexandrinul ne aminteşte că sufletul, o dată despărţit de trupul său, locuieşte pe pămînt încă două zile şi vizitează, împreună cu îngerii, locurile pe unde a făcut binele. El umbla împrejurul casei unde s-a despartit de trupul său şi chiar rămîne cîteodată lîngă sicriul unde zace trupul său. Apoi, după exemplul Mîntuitorului, Care a înviat a treia zi după moarte, tot sufletul trebuie să se urce la cer, pentru a slăvi pe Domnul Dumnezeu.

Vămile sufletului
Tot spaţiul dintre pămînt şi ceruri este împărţit în 20 de părţi sau „tribunale“, iar sufletul, trecînd pe acolo, însoţit de îngeri, este acuzat de către demoni de păcatele sale. Fiecare vamă, după cum le numesc Sfinţii Părinţi în scrierile lor (şi de aceea duhurile rele se mai numesc şi vameşi), corespunde unui anumit grup de păcate. Fiecare vamă corespunde unui fel de păcate. Avem astfel vama păcatelor făcute cu cuvîntul, vama minciunii, vama calomniei, vama leneviei, vama lăcomiei, vama furtului, vama zgîrceniei, vama geloziei, mîndriei, mîniei, uciderii, necurăţiei, adulterului, sodomiei, ereziei şi a nemilostivirii. Toate aceste vămi sînt trecute de suflet în a treia zi după moarte. De aceea, în a treia zi de după moarte, Biserica şi rudele, arătîndu-şi dragostea lor pentru cel „adormit“, îl roagă pe Domnul a-i ierta păcatele şi a-i înlesni astfel trecerea vămilor.

Pomenirea din a noua zi
După ce sufletul s-a închinat Domnului, el e purtat prin felurite locaşuri ale sfinţilor pentru a privi frumuseţile Raiului. Aceasta vizitare a locuinţelor cereşti durează şase zile. Isprăvind vizitarea Raiului, deci în cea de a noua zi după despărţirea de trup, sufletul se urcă din nou la Dumnezeu, pentru a I se închina. De aceea, Biserica face rugăciuni pentru morţi în ziua a noua, iar rudele îl pomenesc pe cel dus. După a doua închinare, Domnul porunceşte ca sufletului să-i fie aratat şi Iadul. Atunci vede sufletul cu adevărat care sînt suferinţele păcătoşilor, aude plîngerile şi gemetele. Timp de 30 de zile sufletul vizitează toate cotloanele Iadului şi tremură de frică să nu fie condamnat acolo pe vecie.

Judecata de Apoi
În patruzecea zi după despărţirea sa de trup, sufletul urcă pentru a treia oară la Dumnezeu şi atunci, Judecătorul etern hotărăşte ce loc i se cuvine sufletului omului, după faptele sale şi după viaţa pămîntească pe care a dus-o. Deci, ziua a patruzecea după moarte este ziua decisivă pentru soarta sufletului în viaţa de apoi. Este Ziua Judecăţii de Apoi.

Rugăciunea noastră pentru ei
Ce putem face noi, cei rămaşi încă pe pămînt, ca să uşurăm calea celor care au plecat dintre noi? Sfînta Tradiţie ne învaţă că prin rugăciune şi milostenie putem cere ajutor pentru cei adormiţi întru Hristos. Rugăciunea Bisericii poate foarte multe, prin rugăciunea Bisericii un înger l-a scos pe apostolul Petru, în timpul nopţii, din închisoare, în ajunul condamnării sale, fără ca nimeni să fi simţit (Fapte 12). La fel Biserica poate cere lui Dumnezeu iertarea sufletelor celor adormiţi, pentru că acesta este unul dintre rolurile ei, să mijlocească mîntuirea tuturor membrilor săi, vii sau adormiţi. Prin urmare slujbele de pomenire, pomelnicele la Sfînta Liturghie, rugăciunea particulară sînt mijloace prin care putem uşura petrecerea celor adormiţi. O altă cale este cea a milosteniei. „Voieşti să cinsteşti pe răposatul tău?
Cinsteşte-l prin milostenie şi prin fapte de milostenie, căci numai milostenia scapă sufletele din chinurile veşnice“. Să ne rugăm aşadar bunului Dumnezeu să ierte greşelile noastre pe acest pămînt, cît mai este lumină, ca să ne învrednicim de a sta la dreapta sa cînd va veni întru Slavă.