Prin Taina Sfintei Spovedanii, numită şi Taina Pocăinţei sau a Mărturisirii, înţelegem mărturisirea păcatelor, stabilirea tratamentului corespunzător bolii noastre şi dezlegarea urmată de iertarea păcatelor mărturisite.
Această Taină a fost instituită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos după Învierea Sa, când S-a arătat Apostolilor şi a suflat asupra lor zicând: “Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. (Ioan 20, 22-23)
Momentele Tainei:
a) Mărturisirea păcatelor
Tradiţia Sfintei Biserici a stabilit ca Taina Spovedaniei să fie împlinită de cel puţin patru ori pe an, în perioada celor patru posturi. Bolnavii se vor spovedi mai des, lunar şi, în unele cazuri grave, chiar săptămânal.
De vom cădea în păcat, îndată să ne ridicăm din el mărturisindu-l, să punem îndată peste rana sufletului nostru alifia pocăinţei şi să mergem mai departe. Păcatul să nu slăbească osârdia inimii noastre şi rana să nu omoare puterea cugetului nostru. Să nu uităm că păcatele vechi, nemărturisite din diverse motive, ne pot aduce osândă (boală) nouă, la intervale mari de timp de la făptuirea lor.
Este imposibil să ne vedem păcatele înainte de a vedea lumina lui Hristos coborâtă asupra noastră. Numai în măsura în care acceptăm venirea LUMINII HARICE, toată lumea înconjurătoare va deveni nouă pentru fiecare. Atîta timp cât o cameră se află în întuneric, nu-i vedem murdăria, dar dacă o luminăm puternic, vom vedea fiecare firişor de praf. La fel este şi pentru cămara sufletului nostru. Mai întâi să lăsăm să intre lumina lui Hristos în viaţa noastră prin mărturisirea sinceră, pentru ca apoi să începem cu adevărat să înţelegem păcatul. Nu putem sesiza prezenţa minciunii, fără să avem deja un simţ al adevărului.
Mare folos aduce creştinului spovedania curată, făcută după “Pravila Bisericii”. În ţara noastră, cel mai bun şi mai complet îndrumar de spovedanie a fost compus acum 50 de ani de Protosinghelul Nicodim Măndiţă şi poate fi procurat cu uşurinţă din mai toate mănăstirile şi bisericile care se preocupă de răspândirea cărţilor de învăţătură creştină.
b) Stabilirea tratamentului spiritual (canon)
După momentul chirurgical sufletesc de mărturisire a păcatelor cu hotărâre, este necesar să acceptăm şi să urmăm cu stricteţe tratamentul spiritual, care va duce cu siguranţă la însănătoşirea noastră. Această operaţie de salvare prin mărturisirea păcatelor face ca păcatul să fie şters din lagărele sufletului nostru. Dar la orice rană deschisă, după vindecare rămâne o cicatrice. Deci ceea ce a rămas în sufletul nostru este marca rănii respective, cicatricea corespunzătoare care, lovită în aceleaşi circumstanţe cum s-a făcut odinioară, se poate redeschide mai rău decât a fost. Prin urmare, canonul (tratamentul sufletesc) menţine mereu mintea trează, pentru ca să nu ne mai lovim în acelaşi loc, adică, să nu ne mai proiectăm niciodată gândul către păcatul respectiv.
Părintele duhovnic, fiind garanţia vindecării noastre în faţa Dreptului Judecător, ne va da tămada cea mai potrivită materializată în rugăciuni, post, milostenie, împăcarea cu toţi şi smerenie. Cel mai mare canon pentru păcatele noastre este să le părăsim pentru totdeauna. Canonul bolnavului este patul suferinţei. El trebuie să facă canon după putere pentru ispăşirea păcatelor sale.
c) Dezlegarea şi iertarea păcatelor
Partea harică principală este dezlegarea păcatelor prin punerea mâinilor în chipul crucii pe capul credinciosului, după terminarea mărturisirii păcatelor şi rostirea rugăciunii de dezlegare. Această taină iartă toate păcatele pe care le face creştinul de la Botez şi de la ultima spovedanie până în clipa mărturisirii. Reamintim că ştergerea păcatelor face să se rupă legătura dintre cauza şi efectul bolii noastre, se desfac nodurile pe care omul le are în inimă şi nu le mai poate dezlega singur, se recapătă harul vindecării şi puterea Duhului Sfânt.
Se vindecă şi, în final, se mântuieşte cel care acceptă minunea că Dumnezeu are cu adevărat puterea de a ierta păcatele. În spovedanie trebuie să-L vedem pe Hristos Judecătorul, care ne eliberează de sentinţa osândirii, dar trebuie să-L vedem şi pe Hristos Vindecătorul, care restaurează vasul spart de păcat şi reînnoieşte viaţa. Deci, Taina Spovedaniei trebuie privită atât sub aspect juridic, cât şi terapeutic. Taina Spovedaniei alături de Taina Sfântului Maslu, trebuie văzute ca aspecte complementare ale uneia şi aceleiaşi “Taine Vindecătoare”.
Rezultatul Tainei Spovedaniei este influenţat de următoarele condiţii:
să fie făcută sincer, de bună voie, cu umilinţă, zdrobire de inimă şi cu hotărârea de a nu mai repeta păcatele mărturisite;
să fie completă şi secretă;
să fie acceptat şi respectat cu stricteţe tratamentul (canonul) rânduit de părintele duhovnic;
să fie făcută după o cercetare prealabilă sufletească după îndrumarul de spovedanie.
Taina Sfintei Spovedanii nu poate fi înlocuită cu ştiinţa psihologiei şi psihiatriei, care dau răspunsuri şi explicaţii fiziologice. La rândul lor, parapsihologia şi psihotronica încearcă să dea explicaţii ce depăşesc fiziologicul, însă deja aici au trecut în extrema ocultismului satanic. Aceste ştiinţe menţionate mai sus nu realizează decât examinarea conştiinţei, înlocuind terapeutica duhovnicească doar până la un punct. Nici una din aceste ştiinţe nu poate înlocui Spovedania şi duhovnicia.
În cadrul Sfintei Spovedanii se pătrunde până în adâncul sufletului, unde se operează şi se scoate toată tumoarea canceroasă a păcatului, iar eliminarea răului produs de necazurile zilnice nu se dobândeşte decât printr-o dezvăluire sinceră a tuturor stărilor intime sufleteşti în faţa părintelui duhovnic. Atunci când bolnavul primeşte iertarea prin mâinile duhovnicului, simte o stare de linişte, de bucurie sufletească, de împăcare, fiind în acelaşi timp şi semnul că Dumnezeu a iertat acel suflet, repunându-l în drepturile cele dintâi ale noului botezat.
Superioritatea Tainei Spovedaniei în raport cu psihologia şi psihiatria este dată de rezultatele care se obţin în urma săvârşirii ei, cum ar fi:
vindecă şi curăţă sufletul penitentului (creştinului), dându-i frumuseţe şi sănătate îngerească, iar spovedania cât mai deasă igienizează sufletul, garantându-i sănătate, transparenţă şi curăţenie;
pe măsura credinţei în Dumnezeu poate tămădui bolile trupeşti. Păcatul nemărturisit este o boală care macină sănătatea sufletului şi trupului, iar cel care, atunci când se îmbolnăveşte, nu cheamă preotul să se spovedească face o mare greşeală, pentru că duhovnicul, prin mâinile sale, datorită puterii supranaturale pe care o deţine de la hirotonie, ne transmite energia harului Duhului Sfânt de a ne însănătoşi, de a înfrunta răul;
este cheia cu care putem deschide uşa închisă şi păzită a Raiului, permiţându-ne a intra;
împiedică transmiterea păcatelor la urmaşi. După cum medicina recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la tată la copil, tot astfel religia recunoaşte transmiterea efectelor păcatelor de la părinţi la copii (Ieşire, Cap. 20, 5);
contribuie la vindecarea arborelui genealogic, fiind unul din cele mai importante remedii în această direcţie, alături de pomenirea la Sfânta Liturghie. Fiecare membru al unei familii care nu se mărturiseşte este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său, trezindu-se după ani şi ani, după generaţii peste generaţii că “li s-a cam pierdut neamul”;
aduce tot binele în viaţa unui om, cum ar fi: luminare la minte şi cuminţenie; înţelegere şi dragoste în familii, între părinţi şi copii; aduce iubire între soţi; întăreşte căminele tinerilor căsătoriţi; aduce o adevărată fidelitate conjugală etc.;
ar putea înlătura toate răutăţile şi păcatele foarte grave ce se întâmplă astăzi în lume, dacă ar fi săvârşită de toţi oamenii.
În concluzie, pocăinţa şi spovedania sunt o lucrare a lui Dumnezeu cu noi şi în noi. “Să primim de la Dumnezeu pocăinţa care ne vindecă”. Căci nu noi oferim, ci Dumnezeu este Cel care ne dăruieşte.
Vindecarea dobândită prin Taina Spovedaniei ia forma particulară a unei reîmpăcări, iar viaţa fără de păcat pe pământ ne deschide porţile cerului. Nu bogăţia minţii ne salvează sufletul, ci viaţa fără de păcat ne pregăteşte să trăim cu Dumnezeu în veacul ce va să vie.