Calatorii prin fosta capitala moldava nu pot trece fara sa se opreasca, chiar si pentru cateva clipe, in fata acestei minunate ctitorii construita de fiul si nepotul marelui Stefan, respectiv Bogdan al III-lea si Stefanita. Constructia a inceput in 1514 si s-a incheiat in 1522, iar clopotnita de la intrare a fost ridicata de Petru Schiopul, in 1589. Cum imediat dupa zidire vechea biserica Mirauti, ce purta hramul Sfantului Gheorghe, fusese parasita de calugari din pricina multelor ei stricaciuni, noua biserica a primit hramul marelui mucenic. Nici pana in ziua de astazi nu se cunoaste identitatea mesterilor zidari, acestia contopindu-se cu marea multime de mesteri anonimi care au ridicat atitea sfante lacasuri de pomenire si de rugaciune pe pamantul sfant al Moldovei.
Pisania bisericii contine urmatoarele vorbe pentru amintire catre urmasi:
“Cu vrerea tatalui, cu ajutorul Fiului si cu savirsirea Sfantului Duh, a voit binecuvintatul si de Hristos iubitorul, Io Bogdan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Tarii Moldovei, sa zideasca biserica Mitropoliei Sucevei, unde este hramul Sfantului Mare Mucenic si purtator de biruinta Gheorghe si a inceput a zidi in anul 7022 (1514) si nu a izbutit sa o savirseasca, iar fiul sau io Stefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Tarii Moldovei, cu ajutorul lui Dumnezeu, a zidit de la ferestre in sus si a savirsit-o in anul 7030 (1522) a lunii noiembrie 6 si al domniei sale al 6-lea curgator si s-a sfantit de mana Prea Sfantitului Mitropolit Chir Teoctist.”
Pe peretii exteriori ai bisericii inca se mai pot vedea Acatistul Maicii Domnului, Parabola Fiului Risipitor si Asediul Constantinopolului, dar si chipurile unor filozofi din antichitate, cum sunt Platon si Aristotel.
Se povesteste ca biserica a purtat noroc urmasilor lui Stefan. Se spune ca cel care i-a protejat pe domnitorii musatini ar fi fost tocmai Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, cu ajutorul caruia Stefan i-a invins nu o data pe dusmani. Cu putin inainte de moarte, Stefanita voda, in preumblarile sale prin tara, s-a oprit o noapte in chiliile calugarilor.
In noaptea respectiva l-a visat pe bunicul sau care, calare pe un cal negru, s-a apropiat de el si l-a ridicat in sa pentru a face ocolul tarii careia amindoi i-au condus destinele. Cum nici unul dintre calugari nu au stiut a talmaci visul domnului, voievodul a trimis oameni la sihastrii din Ceahlau. Acestia au trimis raspuns ca drumul voievodului se apropie de capat, iar faptul ca insusi bunicul sau a aparut pe un cal negru, in conditiile in care pe durata vietii a urcat doar pe cai albi, e un adevar ca in curind se va inalta la ceruri. La cateva luni dupa cele intamplate, Stefanita, unul dintre cei mai viteji domni moldavi, murea in conditii neelucidate. Unii spun ca l-ar fi otravit sotia sa la sfatul boierilor pe care domnul, urmind politica interna a inaintasilor sai, ii tinea in friu, incercand sa pastreze puterea centralizata in jurul familiei domnitoare, purtindu-se, uneori, ca un adevarat despot.
Aici, cei credinciosi pot gasi un loc de rugaciune, cei curiosi intra sa admire interiorul acestei constructii deosebite, iar cei care nu cred in nimic vor trece pe langa ea, fara sa-si faca cruce si fara sa stie ca acolo, se gasesc 5 secole de istorie a romanilor.
Iata biserica unde Alexandru cel bun a adus, in anul 1402, un an dupa intemeierea Mitropoliei Moldovei, moastele Sfantului Ioan cel Nou. Viata Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava
Inca de la inceputul secolului al XV-lea, fosta cetate domneasca de la Suceava adaposteste moastele unuia dintre cei mai cinstiti sfanti de catre crestinii din Romania si anume ale Sfantului Ioan, supranumit “cel Nou”. Sfantul Ioan s-a nascut la sfirsitul secolului al XIII-lea in orasul Trapezunt si a primit de mic o educatie aleasa, fiind crescut dupa preceptele crestine. Prin anul 1330 sau 1332, in timp ce se indrepta spre Cetatea Alba pe corabia unui catolic italian, Reiz, a sustinut o serie de discutii despre religia ortodoxa in care l-a combatut pe proprietarul corabiei. Ajuns la destinatie, Reiz a vrut sa se razbune. Drept pentru care s-a prezentat la conducatorul cetatii, care era din neam tatar, si i-a spus ca Ioan vrea sa treaca la religia tatarilor.
Dregatorul s-a bucurat si l-a chemat pe Ioan la el, cerindu-i sa se lepede de Iisus. Dar, cum Ioan a refuzat, tatarul a poruncat sa fie batut cu ciomegele. Spre surprinderea tuturor, Ioan marturisea cu si mai multa credinta pe Hristos: “Binecuvintat esti Dumnezeule si preamarit esti, Lumana in trei straluciri, Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Sa nu-mi fie mie niciodata a ma inchina soarelui si focului, ci Parintelui luminilor si slavei celei neinserate...” Dupa ce a zacut in temnita, a doua zi l-au tirit tatarii legat de coada unui cal, pe drumurile cetatii, trupul fiindu-i sfisiat de pietre. Vazindu-i taria, un tatar s-a enervat si i-a taiat capul.
Trupul sau a fost lasat neingropat. Dar Dumnezeu, in marea Sa dragoste fata de cei credinciosi, a trimis 3 ingeri sa ia trupul lui Ioan. Un necredincios a vazut ingerii si a crezut ca sunt preoti crestini care nesocotesc poruncile dregatorului. A scos arcul sa-i ucida pe cei 3, dar miinile sale s-au lipit de arc si de sageata. Aceasta minune l-a speriat pe conducatorul cetatii si acesta a dat voie crestinilor sa-l ingroape pe Ioan dupa rinduiala lor. Dar, pe ascuns, a incercat sa dezgroape trupul si sa-l duca in tara lui, ca sa se bucure de minunile savirsite tot poporul sau. Numai ca Dumnezeu a vrut ca totul sa se petreaca altfel. Pe cand oamenii tatarului dezgropau mortul, noul mucenic i s-a aratat in vis preotului care slujea la biserica cimitirului. Si acesta a venit degraba si a dejucat planurile necredinciosilor. Iar trupul lui Ioan a fost dus intr-o biserica din oras unde a ramas 80 de ani, timp in care crestinii s-au perindat prin fata sa cerind mijlocire in fata Parintelui ceresc.
Dupa aceea, cu mare cheltuiala, trupul a fost adus in Moldova de catre Alexandru cel Bun, pentru ca tara sa aiba un sfant ocrotitor. Trupul a fost asezat in biserica Mirauti unde au ramas pana in anul 1589 cand au fost mutate in noua catedrala mitropolitana, cu hramul Sfantului Gheorghe, de unde a facut o serie de minuni. De exemplu, la 2 iunie 1622, Suceava era amenintata sa fie ocupata de catre tatari. Locuitorii fugeau in toate partile iar preotii au vrut sa ia racla si sa o duca la loc sigur. Dar, ca un facut, nimeni nu a putut ridica sicriul. Atunci toti au inteles ca asta e vointa sfantului, sa ramana pe loc. Intr-adevar, o ploaie torentiala pornita din senin i-a impiedicat pe tatari sa mai asedieze cetatea.
Moastele au ramas in Suceava pana in anul 1686 cand mitropolitul Dosoftei le-a luat cu el in Polonia, pentru a le salva de jefuitori. Cinstitele moaste au ramas la Jolkiew pana in anul 1783 cand episcopul Dosoftei Herescu de la Radauti a reusit sa le aduca iarasi in tara si sa le aseze in fosta catedrala metropolitana cu hramul Sfantului Gheorghe. O noua stramutare a avut loc in cursul primului razboi mondial cand, pentru a fi ocrotite, au fost duse la Viena. revenirea Bucovinei si a Basarabiei la tara mama in anul 1918 a facut ca Sfantul Ioan sa devina ceea ce a fost secolea de-a rindul, adica “ocrotitorul a toata tara Moldovei.”
Carmen Teodorescu din Galati este una dintre sutele de persoane carora moastele sfantului le-au schimbat viata. In virsta de 53 de ani, ea a avut in tinerete un accident de munca in urma caruia ani de zile nu s-a putut ridica din caruciorul cu rotile. Doctorii din tara facusera tot ce le statea in putinta si deja dadusera verdictul: femeia nu va mai merge toata viata, coloana sa fiind serios afectata in urma accidentului. Mai bine de 7 ani, doamna Teodorescu a umblat doar in scaun. Intr-o zi, in timp ce se afla in vizita la niste prieteni de familie, s-a intalnit cu o femeie care tocmai venise din pelerinaj la moastele sfantului. Asa de frumos i-a vorbit femeia incat a hotarit sa incerce si aceasta solutie. In clipa in care s-a apropiat de racla a simtit un foc launtric si lacrimi au inceput sa-i curga fara voie. La iesirea din biserica a simtit cum toata zona lombara, zona accidentata, i se furnica, iar senzatia nu a parasit-o timp de cateva saptamini. Cand si-a refacut analizele, cea mai mare parte din zona se refacuse. Medicii nu au putut da un raspuns logic pentru ceea ce se intamplase. Ba, mai mult, doamna Teodorescu a fost anchetata de Militie intrucat au crezut ca are legaturi in strainatate si ca acele cunostinte i-ar fi trimis ilegal niste medicamente care au vindecat-o. In cele din urma concluzia anchetei a fost ca vindecare s-a datorat “perseverentei si abnegatiei medicilor romani”.
George Tudor este de meserie inginer agronom si administreaza aproape 200 de ha de pamant arabil pe care l-a luat in arenda de la mai multe persoane. In primii doi ani pierderile au fost atit de mari incat l-au adus pe marginea falimentului. Ginduri negre ii treceau prin minte. Intr-o seara, in vis i-a aparut figura bunicului sau, mort de ani de zile, care l-a sfatuit sa mearga la Suceava, sa se roage la moastele Sfantului Ioan cel Nou si l-a facut sa promita ca pana in 3 zile va ajunge acolo.
Considerind ca totul a fost doar in imaginatia sa, domnul G. T. si-a vazut mai departe de treburi. La doua zile dupa ce avusese visul, masina i s-a defectat brusc in mijlocul unui drum de tara. Nimeni nu era prin preajma, in afara unui baietel de vreo 9 – 10 ani care pastea cateva oi. S-a apropiat de baiat si l-a intrebat cum poate sa ajunga la cea mai apropiata casa. Cum baiatul i-a spus ca cea mai apropiata casa e la aproape 15 km de ei, domnul George l-a intrebat ce cauta asa de departe. Copilul l-a privit in ochi si i-a spus ca a venit dupa una din oile sale care se ratacise. In clipa in care s-a intors sa plece mai departe, copilul l-a strigat pe nume si i-a spus sa aiba grija, pentru ca oamenii sunt ca oile, desi au pastor, uneori nu tin cont de el. Cateva minute nu a inteles nimic, dar apoi, brusc, cand si-a dat seama ca pustiul il strigase pe nume, s-a intors la locul unde il vazuse. Dar acolo nu mai era nici un fel de ciobanas si nici o oaie. Dupa intamplarea asta, domnul G. T. a mers la Suceava si s-a rugat la moastele Sfantului Ioan cel Nou, pentru prosperitate. De atunci totul ii merge bine. Si tot de atunci merge o data pe an sa se roage la moastele sfantului.
Pisania bisericii contine urmatoarele vorbe pentru amintire catre urmasi:
“Cu vrerea tatalui, cu ajutorul Fiului si cu savirsirea Sfantului Duh, a voit binecuvintatul si de Hristos iubitorul, Io Bogdan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Tarii Moldovei, sa zideasca biserica Mitropoliei Sucevei, unde este hramul Sfantului Mare Mucenic si purtator de biruinta Gheorghe si a inceput a zidi in anul 7022 (1514) si nu a izbutit sa o savirseasca, iar fiul sau io Stefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Tarii Moldovei, cu ajutorul lui Dumnezeu, a zidit de la ferestre in sus si a savirsit-o in anul 7030 (1522) a lunii noiembrie 6 si al domniei sale al 6-lea curgator si s-a sfantit de mana Prea Sfantitului Mitropolit Chir Teoctist.”
Pe peretii exteriori ai bisericii inca se mai pot vedea Acatistul Maicii Domnului, Parabola Fiului Risipitor si Asediul Constantinopolului, dar si chipurile unor filozofi din antichitate, cum sunt Platon si Aristotel.
Se povesteste ca biserica a purtat noroc urmasilor lui Stefan. Se spune ca cel care i-a protejat pe domnitorii musatini ar fi fost tocmai Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, cu ajutorul caruia Stefan i-a invins nu o data pe dusmani. Cu putin inainte de moarte, Stefanita voda, in preumblarile sale prin tara, s-a oprit o noapte in chiliile calugarilor.
In noaptea respectiva l-a visat pe bunicul sau care, calare pe un cal negru, s-a apropiat de el si l-a ridicat in sa pentru a face ocolul tarii careia amindoi i-au condus destinele. Cum nici unul dintre calugari nu au stiut a talmaci visul domnului, voievodul a trimis oameni la sihastrii din Ceahlau. Acestia au trimis raspuns ca drumul voievodului se apropie de capat, iar faptul ca insusi bunicul sau a aparut pe un cal negru, in conditiile in care pe durata vietii a urcat doar pe cai albi, e un adevar ca in curind se va inalta la ceruri. La cateva luni dupa cele intamplate, Stefanita, unul dintre cei mai viteji domni moldavi, murea in conditii neelucidate. Unii spun ca l-ar fi otravit sotia sa la sfatul boierilor pe care domnul, urmind politica interna a inaintasilor sai, ii tinea in friu, incercand sa pastreze puterea centralizata in jurul familiei domnitoare, purtindu-se, uneori, ca un adevarat despot.
Aici, cei credinciosi pot gasi un loc de rugaciune, cei curiosi intra sa admire interiorul acestei constructii deosebite, iar cei care nu cred in nimic vor trece pe langa ea, fara sa-si faca cruce si fara sa stie ca acolo, se gasesc 5 secole de istorie a romanilor.
Iata biserica unde Alexandru cel bun a adus, in anul 1402, un an dupa intemeierea Mitropoliei Moldovei, moastele Sfantului Ioan cel Nou. Viata Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava
Inca de la inceputul secolului al XV-lea, fosta cetate domneasca de la Suceava adaposteste moastele unuia dintre cei mai cinstiti sfanti de catre crestinii din Romania si anume ale Sfantului Ioan, supranumit “cel Nou”. Sfantul Ioan s-a nascut la sfirsitul secolului al XIII-lea in orasul Trapezunt si a primit de mic o educatie aleasa, fiind crescut dupa preceptele crestine. Prin anul 1330 sau 1332, in timp ce se indrepta spre Cetatea Alba pe corabia unui catolic italian, Reiz, a sustinut o serie de discutii despre religia ortodoxa in care l-a combatut pe proprietarul corabiei. Ajuns la destinatie, Reiz a vrut sa se razbune. Drept pentru care s-a prezentat la conducatorul cetatii, care era din neam tatar, si i-a spus ca Ioan vrea sa treaca la religia tatarilor.
Dregatorul s-a bucurat si l-a chemat pe Ioan la el, cerindu-i sa se lepede de Iisus. Dar, cum Ioan a refuzat, tatarul a poruncat sa fie batut cu ciomegele. Spre surprinderea tuturor, Ioan marturisea cu si mai multa credinta pe Hristos: “Binecuvintat esti Dumnezeule si preamarit esti, Lumana in trei straluciri, Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Sa nu-mi fie mie niciodata a ma inchina soarelui si focului, ci Parintelui luminilor si slavei celei neinserate...” Dupa ce a zacut in temnita, a doua zi l-au tirit tatarii legat de coada unui cal, pe drumurile cetatii, trupul fiindu-i sfisiat de pietre. Vazindu-i taria, un tatar s-a enervat si i-a taiat capul.
Trupul sau a fost lasat neingropat. Dar Dumnezeu, in marea Sa dragoste fata de cei credinciosi, a trimis 3 ingeri sa ia trupul lui Ioan. Un necredincios a vazut ingerii si a crezut ca sunt preoti crestini care nesocotesc poruncile dregatorului. A scos arcul sa-i ucida pe cei 3, dar miinile sale s-au lipit de arc si de sageata. Aceasta minune l-a speriat pe conducatorul cetatii si acesta a dat voie crestinilor sa-l ingroape pe Ioan dupa rinduiala lor. Dar, pe ascuns, a incercat sa dezgroape trupul si sa-l duca in tara lui, ca sa se bucure de minunile savirsite tot poporul sau. Numai ca Dumnezeu a vrut ca totul sa se petreaca altfel. Pe cand oamenii tatarului dezgropau mortul, noul mucenic i s-a aratat in vis preotului care slujea la biserica cimitirului. Si acesta a venit degraba si a dejucat planurile necredinciosilor. Iar trupul lui Ioan a fost dus intr-o biserica din oras unde a ramas 80 de ani, timp in care crestinii s-au perindat prin fata sa cerind mijlocire in fata Parintelui ceresc.
Dupa aceea, cu mare cheltuiala, trupul a fost adus in Moldova de catre Alexandru cel Bun, pentru ca tara sa aiba un sfant ocrotitor. Trupul a fost asezat in biserica Mirauti unde au ramas pana in anul 1589 cand au fost mutate in noua catedrala mitropolitana, cu hramul Sfantului Gheorghe, de unde a facut o serie de minuni. De exemplu, la 2 iunie 1622, Suceava era amenintata sa fie ocupata de catre tatari. Locuitorii fugeau in toate partile iar preotii au vrut sa ia racla si sa o duca la loc sigur. Dar, ca un facut, nimeni nu a putut ridica sicriul. Atunci toti au inteles ca asta e vointa sfantului, sa ramana pe loc. Intr-adevar, o ploaie torentiala pornita din senin i-a impiedicat pe tatari sa mai asedieze cetatea.
Moastele au ramas in Suceava pana in anul 1686 cand mitropolitul Dosoftei le-a luat cu el in Polonia, pentru a le salva de jefuitori. Cinstitele moaste au ramas la Jolkiew pana in anul 1783 cand episcopul Dosoftei Herescu de la Radauti a reusit sa le aduca iarasi in tara si sa le aseze in fosta catedrala metropolitana cu hramul Sfantului Gheorghe. O noua stramutare a avut loc in cursul primului razboi mondial cand, pentru a fi ocrotite, au fost duse la Viena. revenirea Bucovinei si a Basarabiei la tara mama in anul 1918 a facut ca Sfantul Ioan sa devina ceea ce a fost secolea de-a rindul, adica “ocrotitorul a toata tara Moldovei.”
Carmen Teodorescu din Galati este una dintre sutele de persoane carora moastele sfantului le-au schimbat viata. In virsta de 53 de ani, ea a avut in tinerete un accident de munca in urma caruia ani de zile nu s-a putut ridica din caruciorul cu rotile. Doctorii din tara facusera tot ce le statea in putinta si deja dadusera verdictul: femeia nu va mai merge toata viata, coloana sa fiind serios afectata in urma accidentului. Mai bine de 7 ani, doamna Teodorescu a umblat doar in scaun. Intr-o zi, in timp ce se afla in vizita la niste prieteni de familie, s-a intalnit cu o femeie care tocmai venise din pelerinaj la moastele sfantului. Asa de frumos i-a vorbit femeia incat a hotarit sa incerce si aceasta solutie. In clipa in care s-a apropiat de racla a simtit un foc launtric si lacrimi au inceput sa-i curga fara voie. La iesirea din biserica a simtit cum toata zona lombara, zona accidentata, i se furnica, iar senzatia nu a parasit-o timp de cateva saptamini. Cand si-a refacut analizele, cea mai mare parte din zona se refacuse. Medicii nu au putut da un raspuns logic pentru ceea ce se intamplase. Ba, mai mult, doamna Teodorescu a fost anchetata de Militie intrucat au crezut ca are legaturi in strainatate si ca acele cunostinte i-ar fi trimis ilegal niste medicamente care au vindecat-o. In cele din urma concluzia anchetei a fost ca vindecare s-a datorat “perseverentei si abnegatiei medicilor romani”.
George Tudor este de meserie inginer agronom si administreaza aproape 200 de ha de pamant arabil pe care l-a luat in arenda de la mai multe persoane. In primii doi ani pierderile au fost atit de mari incat l-au adus pe marginea falimentului. Ginduri negre ii treceau prin minte. Intr-o seara, in vis i-a aparut figura bunicului sau, mort de ani de zile, care l-a sfatuit sa mearga la Suceava, sa se roage la moastele Sfantului Ioan cel Nou si l-a facut sa promita ca pana in 3 zile va ajunge acolo.
Considerind ca totul a fost doar in imaginatia sa, domnul G. T. si-a vazut mai departe de treburi. La doua zile dupa ce avusese visul, masina i s-a defectat brusc in mijlocul unui drum de tara. Nimeni nu era prin preajma, in afara unui baietel de vreo 9 – 10 ani care pastea cateva oi. S-a apropiat de baiat si l-a intrebat cum poate sa ajunga la cea mai apropiata casa. Cum baiatul i-a spus ca cea mai apropiata casa e la aproape 15 km de ei, domnul George l-a intrebat ce cauta asa de departe. Copilul l-a privit in ochi si i-a spus ca a venit dupa una din oile sale care se ratacise. In clipa in care s-a intors sa plece mai departe, copilul l-a strigat pe nume si i-a spus sa aiba grija, pentru ca oamenii sunt ca oile, desi au pastor, uneori nu tin cont de el. Cateva minute nu a inteles nimic, dar apoi, brusc, cand si-a dat seama ca pustiul il strigase pe nume, s-a intors la locul unde il vazuse. Dar acolo nu mai era nici un fel de ciobanas si nici o oaie. Dupa intamplarea asta, domnul G. T. a mers la Suceava si s-a rugat la moastele Sfantului Ioan cel Nou, pentru prosperitate. De atunci totul ii merge bine. Si tot de atunci merge o data pe an sa se roage la moastele sfantului.
