ŢIE DUH SFÂNT, CARE DIN PORUNCA LUI DUMNEZEU, AI RĂSPÂNDIT FREAMĂTUL VIEŢII ÎN TOATE VERSURILE, ŢIE CARE AI GLĂSUIT PRIN PROOROCI ŞI AI PUS TEMELIA ÎNVĂŢĂTURILOR BISERICII IZBĂVIRII NOASTRE, DÂNDU-NE SFÂNTA TRADIŢIE ŞI SFÂNTA SCRIPTURĂ, ÎŢI MULŢUMESC FIERBINTE PENTRU CUNOAŞTEREA PE CARE MI-AI
DAT-O, MI-O DAI ŞI MI-O VEI DA. CĂCI NUMAI CU SPRIJINUL TĂU, EU NEVREDNICUL VOI PUTEA RĂSPÂNDI ÎN JURUL MEU LUMINA VIE A UNICULUI NOSTRU DUMNEZEU. DE ACEEA, TE ROG SMERIT: REVARSĂ-TE ASUPRA MEA ŞI ALUNGĂ-MI VĂLUL NECUNOAŞTERII ŞI NIMICNICIEI DIN JURUL MEU! ACUM, ŞI ÎN VECII VECILOR, AMIN.(semnul crucii – de trei ori)