O, preafericiţilor, plăcuţilor lui Dumnezeu Sfinţi români, voi care staţi înaintea prestolului Sfintei Treimi şi vă bucuraţi de fericirea cea nespusă, acum, în ziua prăznuirii voastre cea de obşte, căutaţi cu milostivire spre noi, poporul român de pretutindeni, care aducem cinstire şi mulţumire lui Dumnezeu pentru voi, şi prin mijlocirea voastră, daţi iertare de păcate sufletelor noastre.
Cu smerenie ne rugăm vouă, aleşilor ai Lui Dumnezeu, să mijlociţi la Stăpânul tuturor şi Domnul nostru să trimită asupra acestui neam duhul râvnirii voastre, al înţelepciunii şi al dragostei de neam şi
Dumnezeu, spre paza sfintelor Lui porunci. Aşa cum voi aţi urmat în credinţă lui Andrei Apostolul cel întâi chemat, aşa şi pe noi învredniciţi-ne să fim următori vouă în credinţă. Aşa cum voi aţi fost apărători ai dreptei credinţe în neamul nostru, mărturisind pe Dumnezeul Cel Viu, aşa milostiviţi-vă şi spre noi, dându-ne tărie în credinţă şi dragoste în fapte. După cum, prin mărturisiri şi jertfe voi, sfinţilor mucenici, aţi câştigat viaţa cea nestricăcioasă, sfinţind străbuna glie, aşa şi pe noi, care astăzi cădem către voi, miluiţi-ne cu darul mărturisirii şi a jertfei laudei şi a dragostei către Dumnezeu şi neamul nostru. Şi precum prin priveghere şi păstorire a turmei încredinţate, prin slujirea sfintelor şi dumnezeieştilor taine şi prin paza neclintită a înţeleptelor canoane , vrednici ierarhi si preoţi, la moartea voastră sfinţenia mai mult aţi sporit, aşa şi acum fiţi îndrumători de preţ ai neamului românesc, îmbrăcând sufletele noastre cu haina înţelepciunii şi coiful mântuirii, spre dobândirea treimii de virtuţi creştine, spre slava Treimii Celei Dumnezeieşti. Asemenea şi voi, sfinţi cuvioşi şi cuvioase, din obşti şi din pustii cei ce prin calea cea strâmtă şi cu chinuri viaţa v-aţi săvârşit şi cu omorârea trupului şi a patimilor v-aţi răstignit Lui Hristos, primind rugăciunea noastră în această sfântă zi, mijlociţi la Stăpânul tuturor şi Domnul, ca să dea tămăduiri şi iertare de păcate sufletelor şi trupurilor noastre. Izbăviţi de ispite si necazuri vieţile noastre, a celor ce cu smerenie aducem vouă aceste puţine cântări de rugăciune. Iar voi, dreptcredincioşi şi măriţi voievozi, ce-aţi apărat prin lupte şi prin sânge cu sabia dreptăţii, Biserica şi hotarele acestui neam, rugaţi-vă Atotputernicului Stăpânitor şi Domn al păcii să ne păzească neamul de năvălirile celor de alt neam asupra noastră şi de războiul cel dintre noi, pentru a rămâne liberi în fapte şi credinţă spre slava Împăratului Slavei.
Primiţi de la noi cinstirile sfintelor voastre icoane şi moaşte, o, sfinţilor români, şi căutaţi cu dumnezeiasca dragoste spre noi, străinii şi călătorii pe acest pământ, şi cu puterea şi darul ce vi s-a dat vouă de la Dumnezeul Puterilor, îndrumaţi-ne către patria cea cerească, întăriţi neputinţa noastră, apăraţi-ne de boli si de ispite, feriţi Biserica de relele credinţe şi sădiţi în inimile noastre frica cea dumnezeiască, ca aducându-ne aminte de ceasul plecării noastre de aici, să navigăm cu toată înţelepciunea pe marea acestei vieţi. Ca prin darul şi iubirea de oameni a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos fiind păziţi şi mântuiţi, să ne învrednicim şi noi, păcătoşii şi smeriţii, ca împreună cu voi să ne închinăm lui Dumnezeu în Împărăţia cea cerească, aducând laudă, mărire şi mulţumire Preasfintei şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi: Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin!