Sfinte Antoane, ocrotitorul şi mijlocitorul meu credincios, pe tine te rog eu, sărmanul păcătos, ca să-mi dobândeşti de la bunul Dumnezeu - în numele suferinţelor şi morţii Domnului nostru Isus Cristos - harul de a-mi îndrepta viaţa păcătoasă, de a renunţa la deprinderile mele rele, înăbuşind poftele păcătoase şi biruind ispitele. Astfel voi putea sluji cu dragoste tot mai mare Domnului şi Dumnezeului meu, rămânându-i credincios în toate zilele vieţii mele. Duhule Sfânt, împărţitorul harurilor, sprijineşte-mă ca să duc, după exemplul sfântului Anton, o viaţă plăcută lui Dumnezeu, şi să mă întăresc zilnic în virtuţile creştineşti. Dumnezeule milostiv, ajută-mă să-ţi cer cu stăruinţă numai ceea ce-ţi place, să cercetez cu laure aminte, să cunosc într-adevăr şi să îndeplinesc spre lauda şi cinstea numelui tău preasfânt. Orânduieşte viaţa mea şi lasă-mă să cunosc voinţa ta şi să o îndeplinesc astfel încât să fie spre mântuirea sufletului meu. Dă, Doamne Dumnezeule Dă-mi, Doamne, plăcere să muncesc pentru tine, să fiu dezgustat de odihna lipsită de tine. Acordă-mi harul de a-mi înălţa mintea spre tine şi de a mă căi din adâncul inimii de greşelile mele, făgăduind îndreptarea. Domnul şi Dumnezeul meu, fă-mă supus fără împotrivire, sărac fără nemulţumire, răbdător fără plângere, umil fără prefăcătorie, voios fără zburdălnicie, trist fără deprimare, serios fără a fi respingător, amabil fără a fi uşuratic, temător fără disperare, drept fără îngâmfare; fă să-l înalţ cu vorba şi cu fapte fără făţărnicie. Dă-mi, Doamne, o inimă veghetoare, care să nu se îndepărteze de tine prin gânduri lumeşti, o inimă nobilă care nu se lasă învinsă de intenţii greşite, o inimă statornică ce nu se frânge în încercări, o inimă liberă ce nu se lasă prinsă de nici un gând nepotrivit şi păcătos. Dă-mi Doamne, o minte care să te cunoască, un zel care să te găsească, o putere care să-ţi placă, o statornicie care să te aştepte cu credinţă, o încredere nezdruncinată în tine până la sfârşit. Dă, să fiu pătruns de căinţă când mă ajung pedepsele tale, să mă fac părtaş de binefacerile tale prin harul tău, cât timp mă aflu în drum spre cer. Sporeşte-mi credinţa, întăreşte-mi speranţa, desăvârşeşte-mi iubirea, ca, prin meritele Domnului nostru Isus Cristos şi prin mijlocirea sfântului Anton, să pot gusta, după o moarte fericită, bucuria patriei cereşti. Amin.
Pe vremea lui Traian împăratul (98-117), în cetatea ce se numeşte Iliopolis, care este în Siria cea dinăuntru, în stăpînirea Feniciei din Liban, care se mărgineşte cu ţara evreiască, trăia o fecioară anume Evdochia, cu neamul şi cu credinţa samarineancă, slujitoare a diavolului, locaş şi unealtă preacumplită. Şi era atît de frumoasă şi cu chip minunat, încît nu putea nici un zugrav să-i înfăţişeze frumuseţea ei deplin. Astfel Evdochia, înşelînd pe mulţi ca şi cu un laţ, îi vîna şi la pierzare, prin frumuseţe, îi atrăgea, aducînd bogăţiile ţărilor lor în ale sale vistierii nedrepte prin sîrguitoare necurăţie trupească.
Sfinte Valeriu, noule mărturisitor al credinţei în Hristos, la tine alergăm ca la un grabnic ajutător al tuturor celor ce se roagă ţie. Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi neputinţele noastre, vezi puţinătatea credinţei noastre, şi nu te scârbi de lenevia şi nimicnicia noastră.Ne rugăm ţie, sfinte, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi. Ştim că ai pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin răbdarea lor ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti în lumina raiului. Faptele tale binecuvântate ne-au făcut să te chemăm în ajutor. Suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea.Ridică-ne din groapa fricii, în care ne-a aruncat vrăjmaşul diavol, ridică-ne pe calea mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel adevărat. Fii nouă pildă, fii nouă îndrumător, că iscusite sunt cursele vrăjmaşului şi nu ne pricepem să ne ferim de ele. Roagă-te să fim feriţi de înşelare şi să primim de la Dumnezeu darul dreptei socoteli. Pe cei căzuţi în păcate ajută-i prin rugăciunile tale să se pocăiască, aşa cum i-ai ajutat prin cuvânt pe păcătoşii pe care i-ai întâlnit în temniţele prin care ai trecut.
Cuviosul Nicodim cel Sfinţit era de neam macedo–român, născut la Prilep, în sudul Serbiei, prin anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte, se duce din tinereţe în Muntele Athos şi se călugăreşte in Mânăstirea Hilandar, unde mai târziu ajunge egumen şi chiar protoepistat în conducerea Sfântului Munte.Dupa anul 1365 vine in Ţara Românească şi întemeiază cu ajutorul lui Vlaicu Vodă (1364-1377) si Radu I (1377-1383), Mânăstirea Vodiţa (in 1369) şi Tismana (ante 1377). Mai întemeiază la sudul Dunării două mici aşezări monahale, Vratna si Mânăstiriţa, în Oltenia Gura Motrului şi Vişina, iar in Ţara Haţegului întemeiază Mânăstirea Prislop (la sfarsitul sec. al XIV-lea), unde a scris un Evangheliar slavon (1404-1405).Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 26 decembrie, ziua mutării sale la cele veşnice.
