Marie, Maică Precurată, ceea ce ai purtat în pântecele tău cel binecuvântat pe Mântuitorul a toata lumea, înconjoară-mă pe mine, păcătoasa, cu dragostea ta de Maică şi du rugăciunea mea la fiul Tău
şi Dumnezeul nostru, ca să-mi binecuvânteze pruncul pe care îl port în pântece şi să mă învrednicească să-l aduc la lumină în chip firesc şi sănătos, întărindu-mă cu puterea Dreptei Sale, întru care bine am nădăjduit. AminTu, Cel ce ai zis oamenilor: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul”, binecuvântând naşterea de prunci, arată mila Ta acestui prunc ce se află în pântecele maicii sale, şi ajută-l să se nască la vremea rânduită de Tine. Dă-i lui, Doamne, creştere firească, sănătate şi putere.
Părinte Cersesc, Care porţi de grijă păsărilor cerului şi înfrumuseţezi crinii ţarinii, poartă de grijă şi acestui copil care n-a văzut încă lumina soarelui. Tu ai purtat de grijă Preacuratei Fecioare care a purtat în pântecele ei pe Dumnezeiescul Prunc. Nu ne părăsi acum nici pe noi, robii Tăi, ci ocroteşte-l cu harul Tau pe pruncul acesta al nostru şi binecuvânteaza naşterea lui după mulţimea milostivirii Tale. Iar mai apoi, luminându-l cu Sfintul Botez, să îl faci pe el un mădular ales al Sfintei Tale Biserici, ca să Te laude şi să te binecuvânteze în toată viaţa lui şi în vecii vecilor. Amin!