Abordând problematica rugaciunii si din punct de vedere medical, dorim ca, prin aceste informatii, sa intram si la sufletul semenilor nostri care au dobândit un bagaj deosebit de cunostinte din multe domenii ale stiintei si au retineri în manifestarea sentimentului religios. Alexis Carel, medic chirurg fiziolog, savant de renume mondial, laureat al Premiului Nobel, în studiile sale din perioada anilor 1940-1944, a urmarit îndeaproape efectele fiziologice si curative asupra celor ce se roaga.
Vom reda, în continuare, câteva din rezultatele studiilor sale.
Nevoia reala si subtila a naturii umane este dezvoltarea simtului sacru sau al rugaciunii. Societatea moderna contemporana sustine ca ratiunea este superioara intuitiei si sentimentului. De aceea, în timp ce stiinta noastra înfloreste, sentimentul religios se ofileste si piere. În acest fel omul modern a devenit, din punct de vedere spiritual, o fiinta oarba, pentru ca ignora sa-si dezvolte simtul religios (sacru), care influenteaza mult mai mult personalitatea individului decât ratiunea.
Simtul sacrului se exercita si se exprima mai ales prin rugaciune. Ca simt al sacrului, rugaciunea este un fenomen spiritual, este o tensiune a spiritului uman spre Creatorul lumii.
În general, rugaciunea este un spirit de durere, un strigat de ajutor. Este un efort al omului de a comunica cu Fiinta invizibila, cu Acela care este Creatorul a tot ce exista, Întelepciunea suprema, Puterea si Frumusetea absoluta, Tatal si Mântuitorul nostru.
Departe de a fi o recitare mecanica, adevarata rugaciune este transfuzie de viata divina în sufletul credinciosului si o absorbire a constiintei acestuia în Dumnezeu.
În sensul ei cel mai adevarat, Rugaciunea este un avânt al iubirii care trece dincolo de noaptea obscura a inteligentei. Tehnica rugaciunii am învatat-o de la sfintii crestini, care timp de 20 de veacuri au initiat lumea în viata religioasa.
Crestinismul L-a adus pe Dumnezeu la îndemâna tuturor. I-a dat înfatisare, L-a facut Tatal nostru, Fratele nostru, Mântuitorul nostru.
În rugaciune, efortul trebuie sa fie mai mult afectiv decât intelectual .Putini oameni stiu sa se roage, dar Stapânul lumii accepta pâna si cele mai smerite cuvinte de lauda, ca si cele mai frumoase invocatii. Ba chiar si rugaciunile rostite masinal si chiar numai aprinderea unei lumânari pot reprezenta, desi în forma redusa, elanul spre Dumnezeu al unei fiinte omenesti.
Ne putem ruga prin actiune si fapte, dar si prin vorba sau gând. Sf. Aloisiu spunea: “Cea mai buna rugaciune este îndeplinirea voii lui Dumnezeu, Tatal nostru”.
Oricare ar fi locul în care ne rugam, Dumnezeu nu ne vorbeste daca nu facem liniste în suflet. Echilibrul fizic si psihic este greu de obtinut în învalmaseala si zgomotul orasului modern, de aceea un loc potrivit pentru rugaciune este Biserica, în care putem gasi conditii prielnice pentru linistea interioara.
Numai când devine un obicei, rugaciunea influenteaza cu adevarat asupra sufletului, caracterului si fiintei noastre. Ea trebuie sa devina pentru noi un mod de viata, un fel de a trai.
Efectul rugaciunii se produce în mod imperceptibil, insesizabil. Foarte putini oameni au ocazia de a observa efectele rugaciunii în mod precis. Rugaciunea îsi exercita influenta asupra sufletului si trupului într-un fel care pare sa depinda de calitatea si de frecventa sa.
Felul de a trai al celui ce se roaga, poate sa dezvaluie calitatea rugaciunii. Când rugaciunea este frecventa, influenta este foarte clara. Ea consta întru-un fel de transformare mintala si organica a fiintei noastre, care se produce în mod progresiv si adeseori insesizabil. S-ar putea spune ca rugaciunea aprinde în adâncul constiintei o lumina, iar la aceasta lumina, omul începe sa se vada pe sine asa cum este, se recunoaste pe sine si se simte înclinat spre împlinirea dorintelor morale.
Rugaciunea îl stabileste într-un echilibru de modestie, umilinta si supunere. În acest fel omul îsi deschide sufletul si este gata sa primeasca împaratia harului divin. Încetul cu încetul, rugaciunea, înteleasa în acest fel, produce în suflet calmitate, liniste interioara, armonie între activitatea nervoasa si activitatea morala, o putere mai mare de a suporta încercarile vietii, saracia, lacomia, calomnia, boala si moartea.
Rugaciunea, pe lânga calm si echilibru, produce o integrare a activitatii mintale, un fel de reconfortare a personalitatii, uneori chiar nasterea eroismului.
Echilibrul cauzat de rugaciune devine puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav. Rugaciunea scoate la iveala tezaurul ascuns în fiinta umana.
Rugaciunea are darul de a ridica oamenii peste nivelul obisnuit de cunoastere si de traire morala dobândit prin educatie. Contactul cu Dumnezeu imprima în sufletul omului pacea, care apoi radiaza din el si se difuzeaza pretutindeni.
Acolo unde rugaciunea este aplicata în mod afectiv, se obtine vindecarea, datorita invocarii puterii lui Dumnezeu sau a Sfintilor Sai. Rugaciunea are câteodata efect exploziv. S-au vindecat aproape instantaneu bolnavi de diverse afectiuni ca: lupus al fetei, cancer, infectii renale, tuberculoza pulmonara, osoasa sau peritoniala. Efectul se produce aproape totdeauna în acelasi chip, la început o mare durere, dupa aceea sentimentul de a fi vindecat, apoi în câteva clipe, cel mult în câteva ore, simptomele bolii dispar, iar leziunile anatomice se repara.
Miracolul este caracterizat printr-o rapida accelerare a proceselor de vindecare.
Adeseori nu este nevoie ca însusi bolnavul sa se roage pentru ca fenomenele de vindecare sa se produca. Dar totdeauna sa fie lânga el cineva care sa se roage. Efectul depinde de calitatea si intensitatea rugaciunii si de dorinta celui bolnav de a se îndrepta. De asemenea, marele savant recomanda ca nu trebuie sa facem din rugaciune o doza de calmant sau remediu contra fricii de suferinta, boala sau moarte.
În alta ordine de idei, un mare istoric englez sustine ca marile civilizatii s-au dezvoltat datorita simtului sacru si au pierit datorita atrofierii acestui simt. Ca urmare a acestui fenomen, simtul moral dispare la scurt timp dupa disparitia simtului sacru, omul aflând-se atunci într-o stare de mare primejdie.
Simtul sacrului s-ar putea compara cu nevoia noastra de oxigen, iar rugaciunea ar avea functia similara cu cea a respiratiei. Cu alte cuvinte, rugaciunea este o functie normala a corpului si sufletului nostru.
S-a constatat ca, la cel ce are simtul sacrului format si se roaga permanent, scade consumul de proteine si o energie noua, necunoscuta, tine locul unei hrane abundente. Prin spirit si prin rugaciune, omul scoate în evidenta o energie calitativ noua, superioara, care întretine viata sau care face sa renasca viata celui bolnav.
Regulile de igiena biologica, alimentara, morala si sociala, pe care le cuprinde religia lui Iisus Hristos, fac din aceasta religie cea mai vestita stiinta. Profitând de aceasta stiinta, medicii ar putea reda permanent bolnavilor puterile pierdute.
Electrofiziologii Redkin si Hikley sustin ca forta rugaciunii consta în declansarea unor biocurenti electrici, demonstrând ca boala este o manifestare bioelectrica, iar greselile de comportament moral aduc modificari mecanice, chimice si fiziologice, modificari ce au la origine biocurentii gândului optiunilor omenesti. De asemenea, electrofiziologia a descoperit ca biocurentii se pot crea si înmulti prin exercitiu religios, facându-i sa actioneze în fiecare celula, în fiecare neuron. Austeritatea religioasa se dovedeste, astfel, o metoda de prevenire si tratament al bolilor din punct de vedere electrofiziologic. IUBIREA, pe care a predicat-o Iisus si care implica spalarea picioarelor, servirea aproapelui, devotamentul, e un generator de biocurenti. Prin activitatea de rugaciune, bioelectricitatea umana nu se concentreaza numai într-o portiune a scoartei cerebrale, ci se difuzeaza peste tot în organism.
Efectele rugaciunii si interventia divinitatii nu se produc decât dupa ce omul s-a rugat cu staruinta, pâna la completa purificare a trupului si sufletului. Cu ajutorul rugaciunii, celulele omului si fiziologia lor intra în substratul divin al vietii. Stimulul rugaciunii, odata ajuns în neuron, se propaga prin circuite neuronale corticale si subcorticale, iar de acolo se comunica întregului ansamblu fiziologic.
Boala este în cele mai multe cazuri urmarea încalcarii legilor firii. În acest sens ni se spune în Biblie: “Inima omului este nespus de înselatoare si rea, cine poate s-o cunoasca?”
Dar rugaciunea ne transforma si ne da o inima noua, asemanatoare cu a lui Hristos. Rugaciunea este o forta care restabileste echilibrul organic, reasezând toate celulele si functiile corpului în fata Puterii infinite a lui Dumnezeu, de la care obtinem “odihna” si refacere. Totul se petrece în asa fel, ca si cum Dumnezeu l-ar asculta pe om si i-ar da raspuns.
“Rugati-va neîncetat”. (I Tesal. 5, 17)
“Ceea ce va semana omul, aceea va si secera” se spune în Scriptura.
Cine seamana rugaciune, culege roadele ei binefacatoare si tamaduitoare.
Vom reda, în continuare, câteva din rezultatele studiilor sale.
Nevoia reala si subtila a naturii umane este dezvoltarea simtului sacru sau al rugaciunii. Societatea moderna contemporana sustine ca ratiunea este superioara intuitiei si sentimentului. De aceea, în timp ce stiinta noastra înfloreste, sentimentul religios se ofileste si piere. În acest fel omul modern a devenit, din punct de vedere spiritual, o fiinta oarba, pentru ca ignora sa-si dezvolte simtul religios (sacru), care influenteaza mult mai mult personalitatea individului decât ratiunea.
Simtul sacrului se exercita si se exprima mai ales prin rugaciune. Ca simt al sacrului, rugaciunea este un fenomen spiritual, este o tensiune a spiritului uman spre Creatorul lumii.
În general, rugaciunea este un spirit de durere, un strigat de ajutor. Este un efort al omului de a comunica cu Fiinta invizibila, cu Acela care este Creatorul a tot ce exista, Întelepciunea suprema, Puterea si Frumusetea absoluta, Tatal si Mântuitorul nostru.
Departe de a fi o recitare mecanica, adevarata rugaciune este transfuzie de viata divina în sufletul credinciosului si o absorbire a constiintei acestuia în Dumnezeu.
În sensul ei cel mai adevarat, Rugaciunea este un avânt al iubirii care trece dincolo de noaptea obscura a inteligentei. Tehnica rugaciunii am învatat-o de la sfintii crestini, care timp de 20 de veacuri au initiat lumea în viata religioasa.
Crestinismul L-a adus pe Dumnezeu la îndemâna tuturor. I-a dat înfatisare, L-a facut Tatal nostru, Fratele nostru, Mântuitorul nostru.
În rugaciune, efortul trebuie sa fie mai mult afectiv decât intelectual .Putini oameni stiu sa se roage, dar Stapânul lumii accepta pâna si cele mai smerite cuvinte de lauda, ca si cele mai frumoase invocatii. Ba chiar si rugaciunile rostite masinal si chiar numai aprinderea unei lumânari pot reprezenta, desi în forma redusa, elanul spre Dumnezeu al unei fiinte omenesti.
Ne putem ruga prin actiune si fapte, dar si prin vorba sau gând. Sf. Aloisiu spunea: “Cea mai buna rugaciune este îndeplinirea voii lui Dumnezeu, Tatal nostru”.
Oricare ar fi locul în care ne rugam, Dumnezeu nu ne vorbeste daca nu facem liniste în suflet. Echilibrul fizic si psihic este greu de obtinut în învalmaseala si zgomotul orasului modern, de aceea un loc potrivit pentru rugaciune este Biserica, în care putem gasi conditii prielnice pentru linistea interioara.
Numai când devine un obicei, rugaciunea influenteaza cu adevarat asupra sufletului, caracterului si fiintei noastre. Ea trebuie sa devina pentru noi un mod de viata, un fel de a trai.
Efectul rugaciunii se produce în mod imperceptibil, insesizabil. Foarte putini oameni au ocazia de a observa efectele rugaciunii în mod precis. Rugaciunea îsi exercita influenta asupra sufletului si trupului într-un fel care pare sa depinda de calitatea si de frecventa sa.
Felul de a trai al celui ce se roaga, poate sa dezvaluie calitatea rugaciunii. Când rugaciunea este frecventa, influenta este foarte clara. Ea consta întru-un fel de transformare mintala si organica a fiintei noastre, care se produce în mod progresiv si adeseori insesizabil. S-ar putea spune ca rugaciunea aprinde în adâncul constiintei o lumina, iar la aceasta lumina, omul începe sa se vada pe sine asa cum este, se recunoaste pe sine si se simte înclinat spre împlinirea dorintelor morale.
Rugaciunea îl stabileste într-un echilibru de modestie, umilinta si supunere. În acest fel omul îsi deschide sufletul si este gata sa primeasca împaratia harului divin. Încetul cu încetul, rugaciunea, înteleasa în acest fel, produce în suflet calmitate, liniste interioara, armonie între activitatea nervoasa si activitatea morala, o putere mai mare de a suporta încercarile vietii, saracia, lacomia, calomnia, boala si moartea.
Rugaciunea, pe lânga calm si echilibru, produce o integrare a activitatii mintale, un fel de reconfortare a personalitatii, uneori chiar nasterea eroismului.
Echilibrul cauzat de rugaciune devine puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav. Rugaciunea scoate la iveala tezaurul ascuns în fiinta umana.
Rugaciunea are darul de a ridica oamenii peste nivelul obisnuit de cunoastere si de traire morala dobândit prin educatie. Contactul cu Dumnezeu imprima în sufletul omului pacea, care apoi radiaza din el si se difuzeaza pretutindeni.
Acolo unde rugaciunea este aplicata în mod afectiv, se obtine vindecarea, datorita invocarii puterii lui Dumnezeu sau a Sfintilor Sai. Rugaciunea are câteodata efect exploziv. S-au vindecat aproape instantaneu bolnavi de diverse afectiuni ca: lupus al fetei, cancer, infectii renale, tuberculoza pulmonara, osoasa sau peritoniala. Efectul se produce aproape totdeauna în acelasi chip, la început o mare durere, dupa aceea sentimentul de a fi vindecat, apoi în câteva clipe, cel mult în câteva ore, simptomele bolii dispar, iar leziunile anatomice se repara.
Miracolul este caracterizat printr-o rapida accelerare a proceselor de vindecare.
Adeseori nu este nevoie ca însusi bolnavul sa se roage pentru ca fenomenele de vindecare sa se produca. Dar totdeauna sa fie lânga el cineva care sa se roage. Efectul depinde de calitatea si intensitatea rugaciunii si de dorinta celui bolnav de a se îndrepta. De asemenea, marele savant recomanda ca nu trebuie sa facem din rugaciune o doza de calmant sau remediu contra fricii de suferinta, boala sau moarte.
În alta ordine de idei, un mare istoric englez sustine ca marile civilizatii s-au dezvoltat datorita simtului sacru si au pierit datorita atrofierii acestui simt. Ca urmare a acestui fenomen, simtul moral dispare la scurt timp dupa disparitia simtului sacru, omul aflând-se atunci într-o stare de mare primejdie.
Simtul sacrului s-ar putea compara cu nevoia noastra de oxigen, iar rugaciunea ar avea functia similara cu cea a respiratiei. Cu alte cuvinte, rugaciunea este o functie normala a corpului si sufletului nostru.
S-a constatat ca, la cel ce are simtul sacrului format si se roaga permanent, scade consumul de proteine si o energie noua, necunoscuta, tine locul unei hrane abundente. Prin spirit si prin rugaciune, omul scoate în evidenta o energie calitativ noua, superioara, care întretine viata sau care face sa renasca viata celui bolnav.
Regulile de igiena biologica, alimentara, morala si sociala, pe care le cuprinde religia lui Iisus Hristos, fac din aceasta religie cea mai vestita stiinta. Profitând de aceasta stiinta, medicii ar putea reda permanent bolnavilor puterile pierdute.
Electrofiziologii Redkin si Hikley sustin ca forta rugaciunii consta în declansarea unor biocurenti electrici, demonstrând ca boala este o manifestare bioelectrica, iar greselile de comportament moral aduc modificari mecanice, chimice si fiziologice, modificari ce au la origine biocurentii gândului optiunilor omenesti. De asemenea, electrofiziologia a descoperit ca biocurentii se pot crea si înmulti prin exercitiu religios, facându-i sa actioneze în fiecare celula, în fiecare neuron. Austeritatea religioasa se dovedeste, astfel, o metoda de prevenire si tratament al bolilor din punct de vedere electrofiziologic. IUBIREA, pe care a predicat-o Iisus si care implica spalarea picioarelor, servirea aproapelui, devotamentul, e un generator de biocurenti. Prin activitatea de rugaciune, bioelectricitatea umana nu se concentreaza numai într-o portiune a scoartei cerebrale, ci se difuzeaza peste tot în organism.
Efectele rugaciunii si interventia divinitatii nu se produc decât dupa ce omul s-a rugat cu staruinta, pâna la completa purificare a trupului si sufletului. Cu ajutorul rugaciunii, celulele omului si fiziologia lor intra în substratul divin al vietii. Stimulul rugaciunii, odata ajuns în neuron, se propaga prin circuite neuronale corticale si subcorticale, iar de acolo se comunica întregului ansamblu fiziologic.
Boala este în cele mai multe cazuri urmarea încalcarii legilor firii. În acest sens ni se spune în Biblie: “Inima omului este nespus de înselatoare si rea, cine poate s-o cunoasca?”
Dar rugaciunea ne transforma si ne da o inima noua, asemanatoare cu a lui Hristos. Rugaciunea este o forta care restabileste echilibrul organic, reasezând toate celulele si functiile corpului în fata Puterii infinite a lui Dumnezeu, de la care obtinem “odihna” si refacere. Totul se petrece în asa fel, ca si cum Dumnezeu l-ar asculta pe om si i-ar da raspuns.
“Rugati-va neîncetat”. (I Tesal. 5, 17)
“Ceea ce va semana omul, aceea va si secera” se spune în Scriptura.
Cine seamana rugaciune, culege roadele ei binefacatoare si tamaduitoare.
