Descantecele sau farmecele sunt refrene incoerente , bizare , amestecate cu urari crestine si invocari sacre. Nevoia omului nascoceste proportional descantece pentru toate bolile si incercarile, pentru deochi, pentru branca, pentru fiecare zgomot, pentru urcior, penru bube, pentru icter, pentru alunite, pentru mastita, pentru avorturile femeilor insarcinate, pentru insolatie, pentru durerile nasterii, pentru epilepsie, pentru oreon, pentru muscaturile de animale veninoase.
Multi cred ca descantece sunt acelasi lucru cu exorcismele pe care le foloseste Biserica pentru izgonirea dugurilor viclene. Aceasta credinta a lor se sprijina pe faptul ca descantecele ar contine multe rugaciuni si cruci si s-ar referi la persoane sfinte precum Mantuitorul Hristos, Maica Domnului si multi sfinti.
Descantecele nu numai ca nu au nici o legatura cu Biserica , ci chiar sunt capcane ale satanei prin care oamenii sunt trasi pe sfoara. Amestecarea numelor sfinte in aceste ritualuri demonice se datoreaza influentei indolatriei, incercarii de inducere in eroare a credinciosilor, de terfelire a rugaciunilor crestine si de injosire a sfintelor simboluri ale Bisericii.
Necazul exorcistilor din Efes, la care se refera Faptele Apostolilor, ne descopera ratacirea folosirii rugaciunilor vrajitoarilor. Unii dintre exorcistii evrei au incercat sa rosteasca numele lui Isus pentru tamaduirea celor ce erau stapaniti de duhuri diavolesti. Atunci deavolul viclean le-a raspuns: Pe Isus il cunosc si il stiu si pe Pavel dar voi cine sunteti? (Fapt. Ap. 19, 15). Mai apoi, omul care a avut duhul viclean s-a pornit atat de tare impotriva acestora, incat ei au plecat de acolo goi si raniti.
Fiecare descantec are provenienta magica. Inca din acest atat de obisnuit si raspandit “scuipat” de preintampinare a deochiului are origine magica. Multi obisnuiesc sa scuipe pe vreun om sau vreun obiect pentru ca sa nu ii atraga privirea. Acel : “Sa te scuip, sa nu te deochi” este adresat oamenilor pe care-i admiram, pentru calitatile fi fericirea lor.
Insa acela care scuipa urateste chipul lui Dumnezeu si murdareste pe insasi Hristos al carui madular este fiecare om.
Prin urmare, scuipatul este o fapta injositoare si defaimatoare. Este un act blasfemiator impotriva lui Hristos, al carui templu este trupul fiecarui credincios botezat.
Scuipatul folosit de catre Biserica in slujba botezului are un sens diferit (este scuipat diavolul, reprezentand indepartarea de la lucrarile diavolului si impreunarea cu Hristos).
Faptul ca descantecele sunt satanice este demonstrat si de obiectele pe care le folosesc. Instrumente identice foloseste si magia. Cutitul cu maner negru, ata rosie, pentagrama si pietrele lucioase, picaturi de ulei, carbuni aprinsi, panza rosie, etc., dovedesc provenienta lor magica.
Desigur prin descantece este posibil sa avem o oprire temporara a influientelor demonice. Aceasta este doar temporara, durand atata vreme cat este nevoie pentru capatarea increderii omului in lucrari magice. Aceasta o putem vedea la oamenii care s-au atasat si depind de aceste practici magice.
Sfantul Nicodim Aghioritul, intr-o omilie cu titlul: Crestinii nu trebuie sa foloseasca nici un fel de magie, scrie:
“ Deci, nu te amagi, crestine, iti spun ca nici lupul nu devine vreodata oaie, conform zicatorii, nici diavolul nu devine vreodata doctor si mai usor ar putea sa inghete focul si sa arda zapada decat sa vindece cu adevarat diavolul, deoarece este intotdeuna neputincios; si daca am presupune ca ar putea sa te vindece trebuie sa cunosti ca nu vrea aceasta deoarece sanatatea omului este un lucru bun, ori diavolul uraste intodeuna cele bune, de aceea se numeste urator de bine.”
Descantecele nu numai ca nu au nici o legatura cu Biserica , ci chiar sunt capcane ale satanei prin care oamenii sunt trasi pe sfoara. Amestecarea numelor sfinte in aceste ritualuri demonice se datoreaza influentei indolatriei, incercarii de inducere in eroare a credinciosilor, de terfelire a rugaciunilor crestine si de injosire a sfintelor simboluri ale Bisericii.
Necazul exorcistilor din Efes, la care se refera Faptele Apostolilor, ne descopera ratacirea folosirii rugaciunilor vrajitoarilor. Unii dintre exorcistii evrei au incercat sa rosteasca numele lui Isus pentru tamaduirea celor ce erau stapaniti de duhuri diavolesti. Atunci deavolul viclean le-a raspuns: Pe Isus il cunosc si il stiu si pe Pavel dar voi cine sunteti? (Fapt. Ap. 19, 15). Mai apoi, omul care a avut duhul viclean s-a pornit atat de tare impotriva acestora, incat ei au plecat de acolo goi si raniti.
Fiecare descantec are provenienta magica. Inca din acest atat de obisnuit si raspandit “scuipat” de preintampinare a deochiului are origine magica. Multi obisnuiesc sa scuipe pe vreun om sau vreun obiect pentru ca sa nu ii atraga privirea. Acel : “Sa te scuip, sa nu te deochi” este adresat oamenilor pe care-i admiram, pentru calitatile fi fericirea lor.
Insa acela care scuipa urateste chipul lui Dumnezeu si murdareste pe insasi Hristos al carui madular este fiecare om.
Prin urmare, scuipatul este o fapta injositoare si defaimatoare. Este un act blasfemiator impotriva lui Hristos, al carui templu este trupul fiecarui credincios botezat.
Scuipatul folosit de catre Biserica in slujba botezului are un sens diferit (este scuipat diavolul, reprezentand indepartarea de la lucrarile diavolului si impreunarea cu Hristos).
Faptul ca descantecele sunt satanice este demonstrat si de obiectele pe care le folosesc. Instrumente identice foloseste si magia. Cutitul cu maner negru, ata rosie, pentagrama si pietrele lucioase, picaturi de ulei, carbuni aprinsi, panza rosie, etc., dovedesc provenienta lor magica.
Desigur prin descantece este posibil sa avem o oprire temporara a influientelor demonice. Aceasta este doar temporara, durand atata vreme cat este nevoie pentru capatarea increderii omului in lucrari magice. Aceasta o putem vedea la oamenii care s-au atasat si depind de aceste practici magice.
Sfantul Nicodim Aghioritul, intr-o omilie cu titlul: Crestinii nu trebuie sa foloseasca nici un fel de magie, scrie:
“ Deci, nu te amagi, crestine, iti spun ca nici lupul nu devine vreodata oaie, conform zicatorii, nici diavolul nu devine vreodata doctor si mai usor ar putea sa inghete focul si sa arda zapada decat sa vindece cu adevarat diavolul, deoarece este intotdeuna neputincios; si daca am presupune ca ar putea sa te vindece trebuie sa cunosti ca nu vrea aceasta deoarece sanatatea omului este un lucru bun, ori diavolul uraste intodeuna cele bune, de aceea se numeste urator de bine.”
