În vremurile de demult un parinte, care se distingea prin sfintenia vietii si prin cunoasterea sufletului omenesc, i-a dat urmatoarea porunca ucenicului sau: ''Sa scoti din radacina acest copac''! Si i-a aratat un copacel tânar, un curmal, care apucase însa sa prinda radacini foarte puternice si adânci.
Facând ascultare de duhovnicul sau, ucenicu1 încerca sa duca la îndeplinire aceasta porunca, însa, cu toate eforturile depuse, nu reusi sa faca nimic. ''Parinte'', îi spuse, ''ceea ce mi-ati cerut sa fac de-paseste cu mult puterile mele''! Atunci parintele îi arata un alt copacel, cu mult mai mic si mai firav, pe care ucenicul reusi sa îl smulga din pamânt de la prima încercare, fara a depune prea mare efort. Vedem asadar, ca nimic nu a reusit ucenicul fata de copacul care apucase sa prinda radacini puternice si, ca fara nici o greutate, a smuls copacelul abia rasarit.
Facând o legatura între povestirea aceasta si educatia copiilor, am putea spune ca, de multe ori, parintii ramân aproape neputinciosi în a schimba comportamentul copiilor mai mari de vârsta, daca nu au început sa se ocupe de educatia lor înca din frageda pruncie. Spune si un proverb: ''Ceea ce înveti de mic, nu uiti pâna la batranete''! Iar înteleptul Sirah învata: ''Ai feciori? Invata-i pe ei si înconvoaie din pruncie grumazul lor'' (Cartea întelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah ''Ecclesiasticul'' 7,24).
Putini sunt acei parinti care ar putea fi laudati pentru acordarea unei educatii corecte copiilor lor. Uneori se întâmpla chiar, ca anumiti parinti, care sunt ei însisi foarte buni si evlaviosi, sa aiba copii cu un caracter rau, absolut diferit de al lor.
Una dintre cauzele de baza ale acestui fenomen, trebuie cautata în însasi educatia pe care acestia o ofera. Se întâmpla asadar, ca acestia sa nu se îngrijeasca îndeajuns de educatia religios-morala a copiilor lor, sau sa fie atât de orbiti, de o exagerata iubire parinteasca, încât sa nu vrea sa vada si sa recunoasca în acestia nimic rau sau condamnabil. Refuza sa ia aminte, la observatiile bine intentionate ale celor din jur, nu iau în seama sfaturile lor si contesta cu putere adevarul celor constatate. Si abia când problemele copiilor lor devin insuportabile, încep sa se gândeasca la modul de îndreptare al fiicei sau al fiului lor. Abia atunci fac apel la educatie. De multe ori însa, se întâmpla sa fie deja prea târziu.
Va este tuturor cunoscut, cât de repede se dezvolta o samânta aflata sub pamânt. Factorii care contribuie 1a dezvoltarea ei încep imediat sa îsi faca simtita influenta. Caldura si umiditatea trezesc tânarul vlastar în pamânt, care începe încet-încet sa urce catre suprafata.
Acelasi lucru se întâmpla si cu copilasul care, asemenea semintei, vine în aceasta lume si creste neîncetat. Este cunoscut faptul ca firea umana se dezvolta cel mai repede, din toate punctele de vedere, mai ales la vârsta copilariei. Tot acum are nevoie si de cea mai mare îngrijire si atentie.
Dezvoltarea trupeasca are loc repede si continuu, în vreme ce si mai repede înainteaza cea sufleteasca. Copilul începe sa vorbeasca, sa înteleaga primele lucruri, sa gândeasca, sa judece: Vointa sa se întareste si învata încet-încet sa actioneze de la sine. Mintea sa se îmbogateste cu întelegerea obiectelor care îl înconjoara, în vreme ce, împreuna cu acestea, începe sa înteleaga si câte ceva despre existenta lui Dumnezeu. Incepe sa îsi puna problema destinatiei sale în aceasta lume si învata sa faca diferenta între bine si rau. Inlauntrul sau se trezeste constiinta. Incepe sa constientizeze iubirea si antipatia, apar sentimentele de rusine si de onoare.Pentru ca toate aceste puteri, care îl ridica pe om catre asemanarea cu Dumnezeu, sa se dezvolte asa cum trebuie, parintii sunt datori sa urmareascacu mare atentie dezvoltarea morala a copilului Ior. Educatia are o dubla menire: pe de o parte sa anuleze pornirile rele, iar pe de alta sa le sadeasca pe cele bune. De aceea este necesar, ca ea sa înceapa înca de la cea mai mica vârsta a copilariei.
Multi dintre parinti nu acorda însa importanta cuvenita acestei realitati. Nu considera necesara începerea educatiei chiar de la cea mai frageda vârsta. Unii dintre ei, mai ales cei tineri, privesc copilul lor ca pe o jucarie sau ca pe o papusa. Il hranesc, îl adorm, îl mângâie, se joaca cu el, îl cocolosesc, îl pazesc în fel si chip sa nu raceasca sau sa se îmbolnaveasca de altceva,etc. In rest îl lasa sa alerge, sa se joace, sa faca tot ce vrea, numai sa nu îi deranjeze cu plânsul si cu strigatele sale. Si pentru multa vreme nu îsi dau seama ca adoratul lor ''îngeras'', a devenit odata cu trecerea timpului din ce în ce mai încapatânat, mai plângacios, mai alintat, mai neascultator, mai pofticios, tot timpul nemultumit si rautacios. Abia in ultimul ceas li se deschid ochii. Atunci se hotarasc sa se intereseze, în sfârsit, si de educatia copilului lor alintat. Insa, iubiti parinti, acum este deja foarte târziu! Copacelul a crescut!
Alti parinti gresesc la rândul lor, însusindu-si anumite conceptii pedagogice gresite, care din pacate în zilele noastre sunt foarte raspândite. Aceste conceptii sunt foarte greu apoi de schimbat, deoarece ele sunt folosite si ca pretexte, pe de o parte pentru a justifica scaderile si obisnuintele rele ale copiilor, iar pe de alta pentru a acoperi neglijenta si indiferenta parintilor fata de corecta îndrumare ce ar fi trebuit acordata.
Am explicat deja, ca educatia crestina a copiilor trebuie sa fie începuta de la cea mai frageda vârsta, pentru ca primii cinci-sase ani ai copilariei sunt hotarâtori pentru tot restul vietii omului. Am aratat de asemenea, cam în ce consta, în general, începutul educatiei, si anume ca parintii sunt datori sa alunge din sufletul copilului orice tendinta spre rau si sa cultive aplecarea spre cele bune. In acest capitol, precum si în urmatoarele, vom urmari mai amanuntit, care sunt acele defecte care trebuiesc îndreptate si care sunt principiile binelui, spre care copilul trebuie îndrumat.
Si daca vreodata un astfel de copil, învins de vreo patima sau debusolat de vreun exemplu rau, o ia pe drumul gresit, de cele mai multe ori, el se caieste mai usor si se întoarce mai repede, fata de acela care nu a cunoscut o educatie crestineasca în anii copilariei. Copilul care a primit o educatie crestin ortodoxa, chiar daca o apuca pe un drum gresit, simte la un moment dat, ca înlauntrul sau se trezeste amintirea puternica anilor nevinovati si fericiti ai copilariei si se poate întoarce la adevar. Isi aduce aminte de acele rugaciuni simple, pe care le-a învatat de la mama sa -- chiar daca ea acum se odihneste poate în mormânt -- se gândeste la sfaturile pe care aceasta i le dadea, pe când statea înca pe genunchii ei. Si cu toate ca traieste o viata pacatoasa, ca a uitat acele rugaciuni, se poate ca într-una din nopti, mergând sa se culce, sa îsi aduca aminte, fara sa vrea, cum mama sa îl învata sa îsi faca semnul sfintei cruci înainte de a se culca, cum îl însemna chiar ea cu sfânta cruce si cum se ruga pentru el.
Amintirea dulce a anilor nevinovati ai copilariei i-a trezit pe multi din letargia pacatului si i-a adus din nou aproape de Dumnezeu.
