O, Preasfântă şi Preaslăvită Lumină, Hristoase, întru Învierea Ta ai
strălucit întregii lumi mai mult decât Soarele! În această prealuminată
şi mântuitoare zi a Sfintelor Paşti toţi
Îngerii în Ceruri se veselesc, toată făptura se bucură pe Pământ şi
toată suflarea Te preaslăveşte pe Tine, Făcătorul ei. Astăzi s-au
deschis uşile Raiului şi cei morţi au fost
sloboziţi prin coborârea Ta
în iad, şi toate s-au umplut de lumină: şi Cerul şi Pământul şi cele de
dedesubt! Să vină lumina Ta în sufletele şi în inimile noastre
întunecate, ca să fim luminaţi şi curăţiţi cu lumina adevărului, şi aşa
să venim întru întâmpinarea Ta, Mire Veşnic şi Preadorit. Cu arătarea Ta
ai adus bucurie Femeilor Mironosiţe, care au venit dimineaţa la
mormântul Tău. Acum luminează noaptea adâncă a patimilor noastre, să Te
vedem cu ochii inimii mai frumos decât soarele şi să auzim preadoritul
Tău glas zicând: Bucuraţi-vă! Şi gustând de pe Pământ din Dumnezeiasca
bucurie a Sfintelor Paşti, să fim părtaşi în Ceruri la nespusa bucurie a
celor ce se veselesc privind cu dragoste nespusă la Faţa Ta, Lumina cea
adevărată care luminezi toate, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, că
Ţie Ţi se cuvine slavă în vecii vecilor! Amin!