Preacurata
Nascatoare de Dumnezeu, casa pe care Intelepciunea lui Dumnezeu Siesi
Si-a zidit-O, datatoarea darurilor duhovnicesti, ceea ce de la cele
lumesti la cele dinainte de lume mintea noastra o inalti si pe toti la
cunostiinta intelepciunii ii ridici! Primeste aceasta cantare de
rugaciune de la noi, nevrednicii robii Tai, care cu credinta si cu
smerenie ne inchinam in fata Preacinstitei Tale icoane! Indupleca-L pe
Fiul Tau si Dumnezeul nostru sa le dea mai marilor nostri intelepciune
si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata omului,
pastorilor intelepciune duhovniceasca, ravna si buna paza a sufletelor
noastre, invatatorilor smerita intelepciune, fiilor ascultare si noua
tuturor Duhul chibzuintei si al evlaviei, duhul smereniei si al
blandetii, duhul curatiei si al adevarului.
Si acum, maica prealaudata,
da-ne buna sporire a mintii, pe cei aflati in vrajba si in dezbinare
impaca-i, uneste-i si pune intre ei o legatura de iubire nedespartita,
pe cei rataciti din nesocotinta intoarce-i spre lumina adevarului lui
Hristos, povatuieste-i frica de Dumnezeu, infranarea si harnicia, da-le
cuvantul intelepciunii si cunostiinte folositoare de suflet celor ce le
cer, lumineaza-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstita
decat Heruvimii si mai slavita decat Serafimii. Iar noi, vazand faptele
minunate si preachibzuita intelepciune a lui Dumnezeu in lume si in
viata noastra, sa ne instrainam de desertaciunea pamanteasca si de
prisositoarele griji lumesti si sa ne ridicam mintile si inimile noastre
spre cer, pentru ca, prin ocrotirea si ajutorul Tau, lauda, multumire
si inchinare pentru toate sa-i aducem Intreit Slavitului Dumnezeu si
Ziditorul tuturor, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!