„Şi ca să ne izbăvim de oamenii cei
nesocotiţi şi vicleni. Căci credinţa nu este a tuturor" (II Tesaloniceni
3,2). Aici arată şi primejdiile sale, însă mai cu seamă pe dânşii îi
încurajează. „De oamenii cei nesocotiţi şi vicleni. Căci credinţa nu este a
tuturor". Nu mi se pare, deci, că el face aluzie la primejdii, ci la acei
ce-1 contraziceau şi-1 împiedicau in predica cuvântului, ca de pildă Alexandru
făurarul, despre care spune: „Căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre"
(II Timotei 4, 15). Adică, că sunt şi din aceia cărora nu le aparţine credinţa,
ca şi cum vorbind cineva de moştenirea părintească, ar zice că nu fiecăruia
dintre fiii împăratului este dat de a se urca pe tronul împărătesc. Tot aici
Apostolul le înalţă cugetele şi inimile lor, căci atâta curaj aveau ei către
Dumnezeu, încât puteau şi pe dascălul lor să-1 scape de primejdii, şi în
acelaşi timp să-i înlesnească şi predica cuvântului.
Deci şi noi, iubiţilor, aceleaşi zicem.
Nimeni dintre voi să nu mă judece de uşurinţă, şi nici dintr-o umilinţă
nemăsurată să mă lipsească de un ajutor atât de mare. Şi nici nu o spunem
aceasta cu acelaşi gând, £u care a spus Pavel, căci el voind a încuraja pe
ucenici, le spunea ca să se roage pentru dânsul, pe când noi facem aceasta
voind a ne folosi mult, şi a câştiga ceva mare şi bun prin rugăciunile voastre!
Şi suntem deplini încredinţaţi, că dacă toţi voi într-un cuget, veţi întinde
mâinile către Dumnezeu pentru smerenia noastră, veţi câştiga totul.
Astfel atacăm noi pe vrăjmaşi: cu
rugăciunile şi cu binecuvântările. Dacă cei vechi atacau astfel pe duşmanii lor
înarmaţi, apoi cu atât mai mult noi trebuie de a război pe duşmanii noştri fără
arme, adică numai cu rugăciunile şi binecuvântările. Astfel a pus pe fugă
Iezechia pe Asirian, astfel Moise pe Amalic, astfel Samuel pe Ascaloniţi,
astfel Iisus al lui Navi pe cei treizeci şi doi de împăraţi. Deci, dacă acolo
unde era nevoie de arme şi de luptă, lăsau armele la o parte şi se apărau prin
rugăciuni, dar încă unde urmează de a săvârşi toate lucrurile numai prin
rugăciuni, cu cât mai mult încă trebuie de a alerga la ajutorul lor? «Dar
acolo, zici tu, cei mai mari, adică povăţuitorii poporului, se rugau pentru
popor, pe când tu ceri ca poporul să se roage pentru cel mai mare, adică pentru
povăţuitorul şi conducătorul său». Ştiu şi eu, iubitule, că atunci mulţi dintre
cei stăpâniţi erau nesupuşi, fară rânduială şi oameni de nimic, şi de aceea de
multe ori se mântuiau numai prin curajul şi destoinicia conducătorului lor, -
dar astăzi când prin harul lui Dumnezeu ni s-a dat de a găsi mulţi, şi poate pe
cei mai mulţi, cu mult mai buni şi mai superiori conducătorului, astăzi, zic,
s-au schimbat lucrurile. Deci, nu ne lipsiţi de ajutorul acesta, ci ridicaţi
sus mâinile noastre, ca nu cumva să se moleşească, deschideţi gura noastră, ca
nu cumva să se închidă cu totul, rugaţi pe Dumnezeu pentru aceasta, şi rugaţi-L
cu căldură. Rugăciunile voastre sunt îndreptate lui Dumnezeu pentru noi, însă
răsplata vi se dă cu totul vouă, căci noi stăm aici spre binele vostru, şi ne
îngrijim de ale voastre. Aşadar rugaţi pe Dumnezeu fiecare din voi, şi în
particular, şi în public. Priveşte ce spune Pavel: „aşa încât darul acesta
făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulţumire adusă de către
mulţi, pentru noi" (II Corinteni 1, 11), adică ca harul să se dea multora.
Dacă publicul reuşeşte de multe ori de a scăpă pe cei condamnaţi şi târâţi la
moarte, căci împăratul milostivindu-se de rugăciunile mulţimii îşi schimbă
părerea, şi iartă pe cel condamnat la moarte, cu atât mai mult se va milostivi
Dumnezeu la rugăciunile voastre, nu atât la mulţimea, pe cât la virtutea
voastră.
Avem, iubiţilor, un potrivnic înfricoşat! Voi vă îngrijiţi fiecare de ale sale, pe
când noi ne îngrijim de toate ale voastre şi ale noastre la un loc! Am dat la o
parte durerile pricinuite de război, însă diavolul se înarmează mai grozav
contra noastră, căci chiar şi în războaie duşmanul se încearcă mai înainte de
orice ca să doboare pe general. De aceea toţi ostaşii aleargă spre parte aceea,
de aceea este vuiet mult, căci fiecare se sileşte să-1 scape, şi toţi îl
îngrădesc din toate părţile cu scuturile şi armele lor, căci voiesc a apără
capul lui. Ascultaţi ce spune lui David tot poporul – si nu zic aceasta ca să
mă compar cu David, căci nu sunt atatde smintit, ci voiesc numai a arăta
îngrijirea poporului pentru stăpânul si conducătorul său: „Să nu ieşi cu noi la
război, zice ca sa nu se stingă lumina
lui Israil" (II. Regi.
21, 17). Acum tu priveşti cat de mult
cruţau ei pe bătrân.
Am mare
nevoie, iubiţilor, de rugăciunile voastre, şi nimeni , după cum am spus,
dintr-o umilinţă nemăsurată să nu mă lipseasca de acest ajutor. Dacă ale
noastre vor merge bine, apoi atunci şi ale
voastre vor fi mai strălucite; dacă cele ale învăţăturii curg din belşug
asupra noastră, apoi bogăţia desigur că vă revine vouă. „Nu cumva păstorii se
păstoresc pe ei înşişi" (Iezechiel, 34, 2)? Vezi cum Pavel cere într-una
astfel de rugăciuni? Nu auzi cum Petru ;i fost răpit din închisoare, fiindcă
rugăciuni îndelungate se făceau pentru el? Eu am mare credinţă că rugăciunile
voastre îmi vor putea face mult bine, dacă sunt făcute de către toţi. Cu cât
credeţi că este mai mare decât smerenia noastră intervenirea obştii întregi,
când acea obşte se roagă pentru noi lui Dumnezeu? Dacă eu nu am curajul de a mă
ruga pentru mine însumi, apoi cu atât mai mult pentru alţii. Aceasta este a
celor ce sunt lăudaţi pentru virtutea lor, a celor ce au reuşit să atragă pe
Dumnezeu în favorul lor, căci numai aceştia pot să ceară lui Dumnezeu a fi
milostiv şi îndurat, -dar cel ce este şi el respins, cum va putea să se roage
lui Dumnezeu pentru alţii? Dar fiindcă sunt legat de voi prin dragostea
părintească, şi fiindcă dragostea toate le cutează, toate le îndrăzneşte, apoi
eu nu numai în biserică, ci şi acasă mai înainte de orice, fac către Dumnezeu
rugăciunea mea pentru sănătatea voastră sufletească şi trupească. Altă
rugăciune nici nu este mai bună pentru un preot, decât a se ruga lui Dumnezeu
pentru câştigarea celor bune de către păstoriţii săi, mai înainte de a se rugă
pentru sine. Dacă Iov sculându-se în fiecare dimineaţă, de îndată făcea
rugăciuni pentru fiii săi trupeşti, apoi cu cât mai mult oare nu suntem noi
datori de a face aceasta pentru fiii cei duhovniceşti?
Dar de ce
oare le spun acestea? Pentru că dacă noi facem rugăciuni şi cereri pentru voi
toţi, deşi suntem atât de departe de această lucrare duhovnicească, apoi cu
atât mai mult sunteţi datori voi a face aceasta. A se ruga unul singur pentru
mulţi, este lucru foarte îndrăzneţ, şi are nevoie de mult curaj, pe când a se
aduna mai mulţi la un loc şi a face cereri şi rugăciuni pentru unul singur nu e
cu nimic greu. Fiecare atunci îşi face rugăciunea, nu atâta încrezându-se în
propriile sale puteri, pe cât încrezându-se în mulţime şi în înţelegerea ce
stăpâneşte printre dânşii, căci în faţa acestora Dumnezeu se milostiveşte
totdeauna. „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu
în mijlocul lor" (Matei 18,20). Dacă unde sunt numai doi sau trei şi El
este în mijlocul lor, apoi cu atât mai mult când veţi fi adunaţi voi la un loc.
Dacă cel ce se roagă deosebit nu poate căpăta ceea ce cere, iar de se va ruga
la un loc cu mulţimea va reuşi în cererea sa, apoi de aici putem avea dovada
cea mai bună, că nu meritul nostru propriu are vreo putere înaintea, lui
Dumnezeu, ci unirea şi conglăsuirea multora are acea putere. „Unde sunt, zice,
doi sau trei adunaţi". Dar de ce spui doi sau trei? Când numai unul va fi
întru numele tău, de ce nu eşti acolo? «Pentru că voiesc, zice, de a fi toţi la
un loc, şi niciodată să nu se despartă».
Deci,
iubiţilor, să fim apropiaţi unii de alţii, să ne legăm împreună cu dragostea,
şi nimeni să nu se despartă de noi. Dacă cineva are de învinovăţit, fie pe aproapele,
fie pe noi, dacă cineva este întristat, fie pe oricine, apoi să nu ţină în
cugetul său acea supărare. Această favoare o cer de la voi, de a vă apropia
aici şi a acuza dacă aveţi ceva, şi veţi primi din partea noastră justificare.
„Mustră pe prieten, zice, ca nu cumva să fi făcut, şi să nu mai facă; mustră-1
ca nu cumva să fi zis, şi-de a zis, mai mult să nu zică" (Sirah, 19:
13-14). Căci dacă ne vom justifica, sau dacă cunoscându-ne bine greşala, vom
cere iertare, vom şi încerca în viitor a nu mai cădea în astfel de greşeale.
Aceasta este şi în interesul vostru, şi al nostru. Poate că voi aţi condamnat
fară raţiune, însă aflând adevărul lucrului, vă veţi îndrepta, iar noi dacă am
greşit din neştiinţă, ne vom corecta. Nu este în interesul vostru de a stă
nepăsători, căci voi ştiţi că se va da pedeapsă pentru orice cuvânt rostit în
zadar, în acelaşi timp şi noi ne vom uşura de orice vinovăţii, fie ele
mincinoase, fie adevărate; pe cele mincinoase le vom depărta ca dovedite drept
mincinoase, - iar pe cele adevarate le vom depărta prin faptul că niciodată nu
vom mai faca. Este foarte uşor ca cel ce are atâtea griji, să scape ceva din
vedere, si din neştiinţă să greşească. Dacă fiecare dintre voi având casa, si
femeie, şi copii, şi slugi, unul mai mulţi, altul mai puţini şi totuşi e silit
de multe ori să greşească faţă de un număr restrâns de suflete, nu cu intenţie,
ci sau că nu ştie, sau că voieşte a îndrepta ceva, - apoi cu atât mai mult noi,
care păstorim un popor atat de numeros.
Şi încă fie
ca să vă înmulţească Domnul şi să va binecuvânteze, pe cei mici împreună cu cei
mari! Deşi la un popor numeros este şi îngrijirea mai mare, totuşi noi nu
încetăm a nc ruga ca să ni se sporească o astfel de îngrijire, ca turma să se
înmulţească, şi să avem bucuria de a ne îngriji de toţi. Pentru că şi părinţii
nu voiesc a îndepărta pe nici unul din copii, deşi din cauza lor de multe ori
sunt amărâţi.
Toate sunt
deopotrivă şi nouă, şi vouă, şi acelaşi capital de bunuri este rezervat
fiecăruia. Nu eu mai cu îmbelşugare mă împărtăşesc din masa cea sfântă, iar voi
mai puţin, ci cu toţii deopotrivă ne atingem de ea. Dacă eu sunt cel întâi, nu
e vreun lucru mare, fiindcă şi printre copii cel mai mare întinde mâna întâi în
mâncare, - cu toate acestea nimic nu urmează de aici, ci toate ne sunt
deopotrivă, căci viaţa mântuitoare care uneşte sufletele noastre se dă
fiecăruia cu aceiaşi cinste. Nu eu mă împărtăşesc din alt miel, şi voi din
altul, ci din unul şi acelaşi ne împărtăşim cu toţii; acelaşi botez avem cu
toţii, cu toţii ne-am învrednicit de acelaşi duh, cu toţii alergăm către
aceiaşi împărăţie, suntem deopotrivă fraţi ai iui Hristos, totul ne este comun.
Deci, cu ce anume vă întrec eu, şi ce am mai mult decât voi? Vă întrec cu
grijile, cu suferinţele şi cu necazurile ce le am pentru voi. Insă nimic nu
este mai plăcut ca aceste suferinţe, căci şi mama suferind pentru copil, simte
plăcere de a suferi, îngrijeşte pentru cel născut de ea, şi se bucură de
îngrijire, deşi îngrijirea prin sine este ceva amar, însă când este vorba de
copii, atunci e plăcută.
Şi eu am
născut pe mulţi dintre voi, însă după aceasta am simţit durerile. Mamele
trupeşti mai întâi simt durerile facerii, şi apoi vine facerea, dar aici (în
naşterile duhovniceşti) durerile se ţin într-una până la suflarea cea mai de pe
urmă, ca nu cumva cel născut să fie vreo stârpiciune, ceea ce doresc foarte
mult să nu se întâmple. Dacă şi altul a născut de multe ori, eu totuşi şi
atunci sunt stăpânit de griji, aici nu naştem nimic din noi, ci totul este din
harul lui Dumnezeu. Deci, dacă amândoi naştem prin duh, apoi nu ar greşi cineva
spunând că cei născuţi de acela sunt ai mei, şi cei născuţi de mine sunt ai
lui.
Acestea
toate cugetându-le, vă rog a-mi da ajutor prin rugăciunile voastre, ca şi voi
să fiţi lauda noastră, şi noi a voastră, în ziua Domnului nostru Iisus Hristos,
pe care fie a o vedea cu toţii cu încredere şi curaj, prin Domnul nostru Iisus
Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine slava,
stăpânirea şi cinstea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
http://www.lumea-icoanelor-si-rugaciunilor.com/2013/09/rugaciune-frumoasa.html
http://www.lumea-icoanelor-si-rugaciunilor.com/2013/09/rugaciune-frumoasa.html
