Cu ce cununi de
laude vom întâmpina noi păcătoşii şi nepricepuţii sfântul chip al icoanei Tale
de minuni izvorâtoare, Preasfântă Stăpână a lumii ? Cu ce gând smerit voi privi
spre Tine, Adâncul tuturor darurilor, eu, cel ce zac de mult în adâncul cel întunecat
al păcatului ? Izvorule al curăţirii tuturor şi Pecete nestricată a fecioriei,
cu ce suflet şi trup mă voi apropia de Tine, eu, celui care mi s-a răpit
frumuseţea cea dintâi a sufletului de tâlharii patimilor mele ? Ce scară de
gând voi zidi din cuvinte ca să ajung la Tine, Înălţimea Cea neajunsă de
heruvimi şi Dorul Cel nemăsurat al serafimilor ? Cu ce cuget voi alerga spre
Tine, Stăpâna lumii, când în noroiul păcatelor cumplite mă tăvălesc în toată
vremea ?
Caută spre mine
dintru înălţimile Luminii şi vezi şi cercetează sufletul meu cel acoperit de
vălul cel întunecat al păcatului
? Dăruieşte-mi veşmântul milostivirii Tale, ca să fiu eu ocrotit de toate
săgeţile vrăjmaşilor nevăzuţi şi fără tulburare să săvârşesc călătoria acestei
vieţi trecătoare. Nu mă pierde întru adâncul păcatelor mele, ci întinde-mi mână
de ajutor mai înainte de a fi prins eu de fiara deznădăjduirii.
Cu adevărat de omul
cel păcătos Te-ai milostivit şi ai luat aminte la rugăciunea lui cea cu
umilinţă, mijlocind grabnic la
Fiul Tău iertarea lui şi întoarcerea pe căile pocăinţei. Deci, nu Te întoarce
nici dinspre mine, măcar că mai mult decât acesta am greşit şi sunt cu totul
lipsit de fapte bune. Acela rugăciunea cea cu smerenie avea către Tine, însă eu
fiind biruit de împietrire, nu pot nici a mă ruga către Tine, măcar că ştiu că
toate cele ce le voieşti le şi poţi prin îndrăzneala Ta de Maică a Domnului.
Acela purta în inima sa seminţele umilinţei pentru păcatul lui, dar cu mai
cumplite păcate greşind sunt lipsit de orice frică de Dumnezeu şi cârtesc
neîncetat când dreapta mânie a Domnului mă ajunge. Acela nu s-a biruit de
deznădejde când a fost mustrat cu blândeţe de Tine, ci mai cu îndrăzneală s-a
rugat să-i mijloceşti iertarea Stăpânului. Pe mine, cel ce mă ruşinez a mă ruga
şi nu am pus vreun început în rugăciune, mă scoate din adâncul neştiinţei, şi
mila Ta mi-o dă în dar, îndreptându-mă şi spre căile rugăciunii celei cu
pocăinţă. Omul cel păcătos sărutat-a rănile Ziditorului şi Făcătorului Său de
bine, ale Celui Ce a vindecat rănile Sale din păcate, iar mie dă-mi Stăpână a
săruta cu umilinţă sfânta icoana Ta, care ca o uşă mi-a deschis mie cămara
pocăinţei.
Stăpâna lumii, Ceea
Ce eşti Pacea credincioşilor şi Binecuvântarea cea cu bucurie a celor ce Te
cinstesc, risipeşte tulburarea sufletului meu şi întăreşte întru mine pacea
Fiului Tău. Cu legătura cea tare a rugăciunii Tale dezleagă legăturile vrajbei
dintre creştini şi dragostea unuia spre altul o întăreşte, făcându-o legătură
de jertfă spre lucrarea faptelor mântuirii. Cu starea Ta de faţă înaintea
Cuvântului, cere să ni se dea nouă cuvânt spre a ne mărturisi cu umilinţă
păcatele şi a Te lăuda pe Tine după vrednicie cu mulţumire în toată vremea:
Bucură-Te, Scutul cel nebiruit al mântuirii noastre, Bucuria Cea nesfârşită a
cetelor îngereşti, Cartea Cea sfinţită a tainelor Luminii, Muntele Cel
neschimbat al slavei lui Hristos, Vasul doririlor dumnezeieşti, Oglinda
adâncurilor Treimii, nu uita pe robii Tăi, ci fă-ne vrednici mijlocirii Tale de
mântuire !
