O preaslăvite mucenice Antipa, grabnic ajutător a creştinilor în durerile lor! Cred cu tot cugetul şi sufletul meu că ai primit de la Dumnezeu darul tămăduirii celor bolnavi şi a întăririi celor neputincioşi. Pentru aceasta, către tine, ca la un doctor tămăduitor, alerg acum eu, neputiinciosul şi sărutând cinstitul tău chip, mă rog ţie prin ale tale stăruinţe să ceri de la cerescul împărat tămăduire mie, celui slăbit de durerile dinţilor. Deşi nu sunt vrednic de al tău ajutor părinte, învredniceşte-mă de a ta apărare, tu care te-ai asemănat domnului în iubirea de oameni şi prin întoarcerea mea de la lucrurile de ruşine la viaţa curată vindecă-mă cu desăvârşire prin harul care l-ai câştigat, toate durerile şi rănile sufletului şi a trupului meu. Dăruieşte-mi sănătate trupului şi mântuire sufletului meu iar întru toate bună sporire ca trăind în pace linişte şi bună cucernicie să mă învrednicesc a slăvi împreună cu toţi sfinţii numele cel prea Sfânt al Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt.
Sursa:http://maranatta.wordpress.com
Sursa:http://maranatta.wordpress.com