Părinte ceresc, tu ne-ai încredinţat copiii, cărora noi le-am transmis viaţă. Îţi mulţumim pentru copiii, pe care ni i-ai dat şi pe care ni-i vei da. Atât vrem, să fie sănătoşi şi să crească mari. Ne bucurăm că-i avem. Ne bucură, să descoperim în ei trăsăturile bune ale
caracterelor noastre. Ne bucură, să vedem, cum cresc şi se dezvoltă. Vrem să facem totul, ca ei să devină aşa, cum tu ai hotărât din veşnicie. Ajută-ne, să nu supraapreciem, nici să subestimăm calităţile şi forţele copiilor noştri. Ocroteşte-i de pericolele sufletului şi ale trupului. Dăruieşte-le răbdare, înţelegere, cuminţenie, spirit de dreptate şi blândeţe. Dăruieşte-le o credinţă din ce în ce mai solidă, care să inspire permanent şi oriunde gândirea şi faptele lor. Fereşte-i de prieteniile rele şi dăruieşte-le prieteni buni. Dacă vreodată apucă pe căi greşite, condu-i înapoi în sânul familiei noastre, pe drumul bun al cinstei şi al virtuţilor. Deschide-le perspectiva carierei potrivite cu aptitudinile lor şi susţine-i în realizarea lor profesională. Tatăl nostru, care eşti în ceruri, binecuvântează-i pe copiii noştri şi fă, te rugăm, să ne găsim cu toţii, întreaga familie, în veşnicia fericită! Amin.